Elena Lasconi și Cătălin Georgescu au ajuns în fața altarului, la 18 ani de când aceasta a divorțat de primul soț. Președinta USR a declarat într-o revistă de lifestyle că noul partener i-a fost trimis de Dumnezeu, după ce s-a rugat pentru împlinire pe plan personal.
Elena Lasconi s-a căsătorit la vârsta de 18 ani și, patru ani mai târziu, a divorțat. La 18 ani după aceea, aceasta l-a cunoscut pe Cătălin Georgescu, actualul partener de viață. Soțul Elenei Lasconi a lucrat ca avocat până în anul 2019, având 23 de ani de experiență în acest domeniu. A decis să facă o schimbare de carieră și s-a angajat pe post de consilier USR, în Parlament.
Conform informațiilor oferite de Elena Lasconi, în cadrul unei emisiuni prezentate la Digi24, acesta are un salariu de aproximativ 6.000 de lei, însă președinta USR susține că ar face mult mai mulți bani din avocatură.
Partenerul de viață al șefei USR a renunțat la avocatură în 2019, când s-a angajat consilier al USR în Parlament. „Zeci de legi le-a întors înapoi Cătălin, pentru că este foarte bun în ce face și își petrece și foarte mult timp la serviciu”, spunea Elena Lasconi despre soțul său, potrivit ProTV.
Lasconi s-a căsătorit prima dată la doar 18 ani, însă a divorțat patru ani mai târziu de tatăl fiicei sale, Oana Lasconi.
„La momentul British Council. Pe străduța pe care parcam când mergeam la cursuri se afla o biserică. Am intrat acolo și m-am rugat: «Doamne, dacă tu vrei să am un bărbat și e pe drumul tău, scoate-mi-l în cale. Dacă nu, nu». Și a apărut Cătălin în viața mea. (râde) A vrut bunul Dumnezeu și ne-am lipit. Îmi pare rău că nu am mai făcut un copil”, a spus Elena Lasconi pentru life.ro.