Gabriela FIREA, mesaj după alegeri: „Am învățat din greșeli, a fost o campanie atipică, acordați încrederea colegilor social-democrați”

Gabriela FIREA, mesaj după alegeri: Am învățat din greșeli, a fost o campanie atipică, acordați încrederea colegilor social-democrați
Sursa foto: Facebook/Gabriela Firea
Publicat: 26/11/2024, 08:53
Actualizat: 26/11/2024, 08:56

După rezultatul alegerilor din primul tur de scrutin al prezidențialelor, Gabriela Firea a transmis un mesaj, în care a amintit realizările, la nivel local și de țară, sub guvernarea social-democraților și a făcut apel la cetățeni să acorde un vot de încredere la alegerile parlamentare. 

Gabriela Firea a reiterat proiectele de infrastructură, duse la bun sfârșit de guvernul PSD și a îndemnat cetățenii să pună în balanță aceste realizări în prag de alegeri parlamentare.

„În vremuri tulburi, cei ce gândesc la fel se unesc. Știu să înțeleagă, să cearnă și să ierte. Sunt capabili să discearnă adevărul, chiar și când unii îl acoperă cu zgomote de fond sau zgură. Adevărul este că s-au făcut multe lucruri în București și în țară. Dar trebuie să ne străduim mai mult, să muncim mai temeinic.

Vorbesc despre Capitală pentru că aici am lucrat ca senator, primar general, ministru al Familiei. Am avut privilegiul să construiesc echipe, să deblocăm proiecte, să lansăm altele noi, palpabile, de care se bucură oamenii

Am investit în transport mai civilizat, în școli și spitale mai moderne și mai dotate, în poduri și pasaje care să fluidizeze traficul, în siguranța și confortul tuturor.” a precizat Gabriela Firea printr-un mesaj pe Facebook.

Gabriela Firea a subliniat importanța alegerilor parlamentare pentru dezvoltarea comunităților și a orașelor și a menționat că PSD dispune de cei mai buni profesioniști în domeniu, pentru materializarea proiectelor.

„Putem, în continuare, să contribuim la dezvoltarea orașului nostru și la mai binele tuturor comunităților din țară prin colegii noștri din Parlament, care să alcătuiască o majoritate pentru o guvernare a oamenilor : tineri sau seniori, femei și bărbați, de la oraș sau sat, din sectorul privat sau bugetar.
Avem experiență, putere de muncă, soluții la îndemână, tehnicieni care să ne sprijine când situația o cere.” a adăugat Gabriela Firea.

Gabriela Firea: „Știm ce nu a fost ok și cum pot fi îmbunătățite lucrurile”

De asemenea, Firea nu a ezitat să adreseze faptul că Partidul Social Democrat a „învățat din greșeli” și, în acest context, membrii lucrează, cu asumare, pentru îmbunătățirea fiecărui aspect.

„Și, cel mai important, am învățat din greșeli, știm ce nu a fost ok, ce nu a mers, cum pot fi îmbunătățite lucrurile.
Între alegerile locale si prezidențiale am pierdut în București aproape 30 000 de voturi. Asta înseamnă că o bună parte dintre cei care ne-au acordat încrederea lor în primăvară nu ne-au mai girat și acum.”, a afirmat Gabriela Firea.

Gabriela Firea: „Moda candidaților de un anumit tip se schimbă dar lucrurile durabile rămân pentru folosul oamenilor”

Gabriela Firea a transmis cetățenilor să se prezinte la alegerile parlamentare și să acorde un vot social-democraților, având în vedere realizări concrete precum: „podurile Ciurel și Nicolae Grigorescu, Spitalul de copii Gomoiu, Spitalul de ortopedie Foișor, cel de reumatologie Stoia”.

„A fost o campanie grea, atipică, sunt multe lucruri de spus, analizat și îmbunătățit. Este timp după alegeri. Acum vă rog să acordați încrederea colegilor noștri social democrați de la Senat și Camera Deputaților. Îi cunosc, sunt oameni buni, profesioniști, dornici să muncească în Parlament pentru dezvoltarea Bucureștiului și a întregii țări.

Valurile politice vin și se retrag, moda candidaților de un anumit tip se schimbă dar lucrurile durabile rămân pentru folosul oamenilor, așa cum au rămas după mandatul meu de primar general : podurile Ciurel și Nicolae Grigorescu, Spitalul de copii Gomoiu, Spitalul de ortopedie Foișor, cel de reumatologie Stoia, 600 autobuze noi, investiții de sute de milioane de euro în școli, spitale, parcuri, în creșterea natalității.

Celor care ne-ați susținut la locale, dar și acum, vă mulțumesc din nou și vă aștept duminică la vot. Un vot pentru competență, dedicare și dorința de a îmbunătați viata semenilor.#PentruOameni #EchipaSocialDemocrata #FapteConcrete.”, a conchis Firea.

Citește și:

EXCLUSIV Călin Georgescu, votat în Marea Britanie de basarabeni cu buletine românești. MĂRTURII uluitoare din DIASPORA

Piața Universității, 2024. Sute de tineri au scandat: „Călin GEORGESCU, noul ANTONESCU!”

Elena Lasconi către contracandidatul său: Călin Georgescu este un admirator pe față al lui Vladimir Putin. Este pe față împotriva NATO și a UE

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Karmen Minune, în brațele unui alt bărbat. Cum s-a afișat
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Adele se retrage din muzică. Ce capitol nou urmează pentru cântăreață
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Cum depășim singurătatea în era mediului online?