Prima pagină » Actualitate » TRAGEDIE fără margini în Olt. Tânăr de 15 ani, STRIVIT între fiarele mașinii. Șoferul a decedat și el. Accidentul, produs pe Drumul Național 54

TRAGEDIE fără margini în Olt. Tânăr de 15 ani, STRIVIT între fiarele mașinii. Șoferul a decedat și el. Accidentul, produs pe Drumul Național 54

Tragedie rutieră în Olt, după ce un minor de 15 ani a fost strivit între fiarele autoturismului și nu a mai putut fi salvat de medici. Potrivit informațiile Gândul, șoferul care a produs accident – în tânăr de 18 ani – a decedat și el. Accidentul rutier a avut loc pe Drumul Național 54, în orașul Corabia.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani, din orașul Corabia, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite după efectuarea cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părții carosabile.

„În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un minor de 15 ani, pasager în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul municipal Caracal. În cursul serii, minorul a decedat la unitatea spitalicească. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, fiindu-i prelevate mostre biologice la unitatea spitalicească”, spun reprezentanții Ipj Olt.

CITIȚI ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Femeia care a dispărut acum 17 ani din Neamț a fost găsită, înainte de Crăciun. Unde s-a aflat în tot acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatore TV e din nou însărcinată!
Adevarul
De ce suntem mereu pe ultimul loc în Europa? „Avem cel mai mare consum de divertisment ieftin: TikTok 12 ore/zi”
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/ATLAS transportă CEVA, anunță NASA
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Ar putea fi „Steaua din Betleem” o planetă? Un vizitator strălucitor ne oferă un indiciu