Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, în cadrul ședinței de guvern, alocarea a peste 2,1 miliarde de lei pentru susținerea dezvoltării comunităților locale din România.
Conform declarațiilor primulu-ministru, aproape 1,5 miliarde de lei vor fi destinate investițiilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și Programul Național „Anghel Saligny”. Restul fondurilor vor fi alocate proiectelor gestionate de Compania Națională de Investiții.
Așa cum am mai spus, ne asumam în continuare să susținem dezvoltarea comunităților locale și alocăm peste 2,1 miliarde de lei în acest sens. Cea mai mare parte, aproape 1,5 miliarde sunt pentru investițiile prin PNDL și Programul național „Anghel Saligny”. Restul sunt fonduri alocate unor proiecte de la Compania Națională de Investiții.
Foto: Alexandra Pandrea – Gândul
CITEȘTE ȘI: