Procurorii DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat joi două percheziții în București și Giurgiu, într-un dosar privind plasarea a 400.000 de dolari falși în bancomate.
Potrivit DIICOT, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, trei unități bancare au fost prejudiciate cu suma de aproximativ 400.000 de dolari. Gruparea a introdus în bancomate 4.000 de bancnote falsificate, fiecare cu valoarea nominală de 100 USD. După conversia în lei, banii erau retrași în numerar.
În cazul uneia dintre bănci, suspecții au folosit cărți de identitate falsificate pentru deschiderea conturilor necesare operațiunilor de schimb valutar.
Bancnotele contrafăcute sunt descrise ca fiind de o calitate ridicată, reușind să treacă de sistemele de securitate ale ATM-urilor. Acestea au fost descoperite abia în centrele de procesare bancară.
Audierile celor doi suspecți au loc la sediul DIICOT – Structura Centrală, iar pe numele lor au fost emise mandate de aducere.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul Institutului Național de Criminalistică și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, potrivit Agerpres.