Greva de la metrou a fost evitată! „S-a semnat cu greu noul Contract Colectiv, au fost tensiuni mari la negocieri”

Greva de la metrou a fost evitată! „S-a semnat cu greu noul Contract Colectiv, au fost tensiuni mari la negocieri”
Foto: Mediafax, caracter ilustrativ
Publicat: 29/11/2024, 14:34

Sindicaliștii Metrorex și Consiliul de Administrație al companiei au ajuns vineri la un consens și au semnat noul Contract Colectiv de Muncă. Actul a fost înregistrat la ITM. Surse din cadrul Metrorex au precizat pentru Gândul că negocierile au fost foarte dure, cu tensiuni foarte mari.

După aproape două luni de negocieri, sindicaliștii de la Metrorex și conducerea companiei au semnat, vineri, noul Contract Colectiv de Muncă.

Greva din subteran a fost astfel evitată, asta după ce Guvernul a decis miercuri să aprobe cererile sindicaliștilor.

Discuțiile au fost dure, cu tensiuni, au fost membri care nu au mai vrut să semneze, după ce joi au spus că semnează. Într-un final, noul Contract Colectiv de Muncă a fost semnat și înregistrat la ITM”, au precizat pentru Gândul surse din cadrul Metrorex.

Guvernul a aprobat miercuri solicitările sindicaliștilor. Este vorba și de două memorandumuri, care exceptează plafonarea salariilor și a veniturilor celor de la metrou. Este vorba de exceptarea de la aplicarea Legii 296 / 2023, care prevede ca în cazul companiilor de stat cu datorii să nu se mai acorde bonusuri.

Revendicările angajaților Metrorex:

  • Exceptarea angajaților Metrorex de la prevederile Legii 296 /2023;
  • Acordarea în continuare de bonuri de masă;
  • Să nu se taie bonificațiile și primele;
  • Să nu se taie sporurile;

Contractul de Muncă de la metrou expirase la 1 octombrie

Contractul Colectiv de Muncă de la Metrorex expirase la 1 octombrie 2024.

În paralel cu negocierea noului CCM, potrivit surselor Gândul, sindicaliștii mai au și următoarele cerințe:

  • condiții mai bune de muncă;
  • o mai bună finanțare;
  • angajarea de personal;
  • asigurări de serviciu și de sănătate.

„În condițiile în care pleacă foarte mulți oameni la pensie, sarcinile acestora sunt preluate de oamenii care rămân. Asta înseamnă muncă în plus, fără mai mulți bani. Presiune mai mare, ceea ce este foarte periculos pentru siguranța călătorilor. Dacă cei din conducere nu vor înțelege cerințele noastre, cu siguranță, la sfârșitul lunii octombrie, declanșăm proteste, se poate ajunge și la grevă”, spun sursele Gândul.


CITEȘTE ȘI:

Ce salarii au angajații de la metrou. Președintele CA Metrorex: „Veniturile nu sunt mici, pentru că au sporuri mari de subteran”

Pericol de grevă la metrou. Sindicaliștii și conducerea Metrorex nu se înțeleg pe noul Contract Colectiv de Muncă: „Mergem până la final”

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: „Lasconi va avea nevoie de fiecare vot”. Ce condiție pune liderul PSD șefei USR...
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Trei pagini de Facebook care o denigrează pe Elena Lasconi au aceeași adresă cu o...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Învârtelile imobiliare de milioane de euro ale lui Călin Georgescu, candidatul cu 0 cheltuieli declarate...
Celentano, mesaj-manifest după primul tur prezidențial: „Ne-am întors în Evul Mediu sau la piramide? Alo,...
Călin Georgescu, 'INTERZIS' pe Tik Tok. Contul său a fost anulat
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Care vor fi consecinţele după ce CSAT a constatat că TikTok l-a favorizat pe Călin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Ajutor financiar de la stat pentru copiii peste vârsta de 6 ani. Ce condiții trebuie...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la...
Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană
Orașul din România care înainte de Primul Război Mondial rivaliza cu...
Băsescu, șah-mat la Călin Georgescu. A făcut public tot: Asta este ce știu
Când va ninge în România. Vremea de Crăciun și Revelion
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Ce relație are Andreea Tonciu cu fiica sa, Rebecca? Fosta asistentă TV și-a amintit cea...
Cum își alină Igor Cuciuc durerea la două săptămâni de la moartea fiicei sale: ”Erai...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de...