„Țineți-vă de mână cu cei dragi, îmbrățișați-i și refaceți hora sufletului vostru”. Este mesajul candidatului independent la președinția României, Călin Georgescu, cu ocazia Zilei Naționale.
Într-un clip postat pe rețelele de socializare, câștigătorul primului tur al prezidențialelor spune că, de și poporul s-a unit geografic, pe 1 decembrie 1918, în timp, s-a destrămat din punct de vedere politic.
Dragii mei, la mulți ani! În această zi, la 01/12/1918, poporul român s-a întregit. Desigur, deși din punct de vedere geografic s-a unit, din punct de vedere politic s-a destrămat pentru că, în timp, politica și politicienii au destrămat respectul, pacea și iubirea dintre oameni. Însă astăzi poporul român trezit în conștiință, a ales calea reîntregirii, cu adevărat, spune Georgescu.
Acesta îi îndeamnă pe români să-i îmbrățișeze pe cei dragi și să-și ureze la mulți ani, ca și cum ar fi propria zi de naștere.
Astăzi, vă rog, țineți-vă de mână cu cei dragi, îmbrățișați-i și refaceți hora sufletului vostru. Uniți ceea ce alții au destrămat în timp și faceți ca România să fie o singură inimă care bate pentru noi la fel, împreună unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu
Urați-vă la mulți ani ca și cum ar fi ziua voastră de naștere și într-adevăr așa și este, pentru că de astăzi România renaște prin voi. La mulți ani cu pace, mai spune Călin Georgescu.
CITEȘTE ȘI: