Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a subliniat duminică, într-un mesaj de Ziua Naţională, importanța unității în construirea viitorului națiunii.
„1 Decembrie ar trebui să fie simbolul unității, al voinței de a trăi împreună sub aceleași idealuri. Este ziua în care românii au arătat lumii, în 1918, că, indiferent de greutăți sau de granițe, pot forma o națiune puternică și mândră. Nu putem sărbători această zi, însă, fără să privim cu onestitate la prezent. Unitatea ar trebui să fie și astăzi fundamentul pe care construim viitorul. Din păcate, în aceste zile, tocmai unitatea este ceea ce ne lipsește”, a scris Alfred Simonis pe Facebook.
Totodată, el a atras atenția asupra provocărilor actuale, subliniind că, în prezent, unitatea lipsește mai mult ca niciodată.
„Suntem dezbinați, învrăjbiți mai mult ca niciodată. Astăzi, trebuie să găsim puterea de a construi punți. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie să redescoperim unitatea”, a punctat președintele Consiliului Județean Timiș.
Alfred Simonis a încheiat mesajul cu o chemare la reflecție și la reconectare cu valorile fundamentale ale României.
„Ziua Nationala ar trebui să fie nu doar un moment de mandrie, ci și un prilej de reflecție. Această zi ne oferă cadrul pentru a ne reconecta cu istoria, cu principiile pe care s-a clădit națiunea română și cu idealurile către care trebuie să ne îndreptăm. La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!”, a mai spus fostul șef al Camerei Deputaților.
CITEȘTE ȘI:
Sorry, there are no polls available at the moment.