Profesorul Vlad Ciurea dezvăluie ce se întâmplă cu creierul când dormim. Se odihnește sau nu?
Prof. dr. Vlad Ciurea, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați neurochirurgi din țara noastră, explică modul de funcționare a creierului uman. Se odihnește sau nu creierul în timpul somnului?
Vlad Ciurea a explicat, la Antena 3, cum creierul se află într-o activitate comună.
„S-a dovedit că în momentul de față, creierul uman are 1 miliard de activități pe secundă. Primește, răspunde, este într-o continuă mișcare”.
Ca și inima, care bate neîntrerupt pe timpul vieții, așa și creierul menține o activitate constantă, chiar și când punem capul pe pernă.
„Creierul, practic, nu se odihnește niciodată. Inima se odihnește vreodată? Niciodată, bate încontinuu… La fel și creierul. Este adevărat că sunt părți din creier care se odihnesc, care stau liniștite. Dar altele funcționează încontinuu.”, spune prof. dr. Vlad Ciurea.
Ciurea a explicat că, în timpul somnului, deși cortexul cerebral sau „cupola creierului” – telencefalul – se află într-o stare de relaxare, zonele profunde rămân active.
Prof. Ciurea a mai declarat că aceste zone, cunoscute drept sistemul vegetativ, reglează încontinuu funcțiile esențiale ale corpului nostru.
„Partea internă, căreia noi îi spunem partea vegetativă, conduce respirația, circulația, mișcarea lichidelor și funcțiile endocrine.”, explică dr. Ciurea.
„Deci creierul nu se odihnește niciodată”, a concluzionat reputatul neurochirurg.