Narcisa Stănescu a concurat la X Factor în 2017, impresionându-i pe jurați cu vocea puternică și vibrantă. Avea doar 17 ani atunci și în fața unor „titani” ca Delia, Ștefan Bănică Jr., Carla’s Dreams și Horia Brenciu a făcut spectacol, oferind un recital de neuitat.
Au trecut 7 ani de atunci, iar Narcisa revine în atenția publicului cu un anunț important.
Ea a transmis că este însărcinată și așteaptă un copil.
În 2017, la X Factor, adolescenta de atunci avea un prieten, relație asumată în familia ei. De etnie rroma, Narcisa nu era căsătorită civil cu partenerul ei, dar iubirea lor a depășit toate granițele.
„Nu sunt căsătorită civil cu soțul meu. Eu am fost promisă lui de la vârsta de 6 ani. Ne-am căsătorit pentru că așa este tradiția la noi și chiar ne iubim. Atâta timp cât știam care e sortitul meu sau alesul, cu timpul ne-am îndrăgostit și chiar ne iubim. Suntem doar cununați religios, însă îl iubesc foarte mult pe soțul meu. Nu este un bărbat gelos. Este foarte bucuros pentru mine și emoționat”, afirma Narcisa Stănescu în 2017.
Între timp, cei doi au venit cu o veste minunată – vor fi părinți pentru prima dată.
„Soțul meu. Iubirea mea. Zâmbetul meu. Totul meu. Doar noi”, a fost mesajul pe care Narcisa Stănescu l-a scris în dreptul unor imagini în care apare alături de bărbatul din viața ei.
Din câte se pare, cei doi vor avea împreună un băiețel. Pe social media, Narcisa a primit numeroase mesaje de felicitare.
Fosta concurentă de la X Factor arată și astăzi la fel de bine ca acum 7 ani și se declară foarte fericită alături de soțul ei.
Să mai spunem și că, în 2019, Narcisa Stănescu a participat la preselecțiile la MasterChef.
„Potrivit tradiției, e responsabilitatea unei fete, încă de tânără, să știe să gătească. Eu am învățat de la mama. Gătesc mai ales pentru soțul meu, pe care îl iubesc enorm de mult și îmi doresc să fiu pe placul lui. Doresc titlul de Masterchef pentru soțul meu, pentru a-l face și pe el mândru de mine”, povestea ea la emisiunea difuzată de Pro TV.