Percheziții DNA se desfășoară, marți, în București, Ilfov și Teleorman într-un dosar privind suspiciuni de evaziune fiscală la societăți de ride-sharing. Potrivit surselor citate de G4Media, în dosar sunt vizate firme care sunt subcontractori și care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 10 milioane de lei.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2023-2024, a unor infracțiuni de evaziune fiscală în legătură cu activitatea de ride-sharing a unor societăți comerciale.
În cursul zilei de 03 decembrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Teleorman, reprezentând domiciliile unor persoane fiziceâ, a precizat DNA.