Călin Georgescu, candidatul independent suveranist, ce va concura cu Elena Lasconi în turul doi al prezidențialelor, a declarat la emisiunea „Marius Tucă-Show”, că „nu discutăm despre ieșirea României din UE și NATO, ci despre intrarea României în Schengen”.
Întrebat care ar fi strategia de securitate pe care ar adopta-o, și dacă crede că „securitatea oferită de NATO este un surplus față de alte modele de securitate”, Georgescu a susținut că NATO este o organizație defensivă și că, în opinia sa, România nu este interesată să se implice „nicăieri și mai ales într-un război care nu ne privește”.
„Foarte bună întrebare. În primul rând trebuie să ne asigurăm noi și în plus este un partener pe care îl avem prin NATO, atâta timp cât este într-o situație – așa cum am spus mai de mai devreme și cum scrie în Constituție. Ca să spun așa, NATO este defensivă. Deci noi nu vrem să ne implicăm nicăieri și mai într-un război care nu ne privește. Dar partea cealaltă este cea legată de faptul că primul interes e economia internă”, spune Georgescu.
(Vezi AICI transcriptul emisiunii)
El a enumerat punctele forte pe care, în opinia sa, România le-ar avea în situații de negociere.
„Când știu pe ce (n.r. resurse) stau – să spunem că negociezi cu cineva în afară. V-am spus de apă. Eu vă asigur că în viitorul apropiat conducta care se va face – și sper să o facă România – va fi cea de apă, nu de petrol. Iar pe acest fond trebuie să joci foarte tare. Fac bursa grâului la Brăila, bursa energiei la București, bursa metal la Deva (…) Noi trebuie să arătăm ce știm mai bine și prin ce știm mai bine să facem să fim curtați. Vă dau exemplu o țară care nu face altceva decât că își folosește inteligenț:. Israelul. Are un program care se numește startup nation”, spune Georgescu.
La afirmația lui Marius Tucă – „și România are un program startup nation”, Georgescu susține că cele două programe sunt diferite.