Tânăr din UCRAINA, mort în Munții Maramureșului. Bărbatul fugise de război

Tânăr din UCRAINA, mort în Munții Maramureșului. Bărbatul fugise de război
Publicat: 04/12/2024, 12:45

Un cetăţean ucrainean în vârstă de 28 de ani, care a trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, împreună cu alte două persoane, a fost găsit decedat de salvamontişti în vecinătatea frontierei alpine.

Potrivit directorului Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga, alte două persoane care făceau parte din acelaşi grup au coborât din munte pentru a solicita ajutorul autorităţilor române.

Pe munte, cu telefonul mobil închis

„Ceilalţi doi ucraineni care au dat alarma la 112 au spus că cel de-al treilea, tânărul de 28 ani, subiectul acţiunii de căutare – salvare, prezenta probleme medicale nemaiputându-se deplasa, iar ei au decis să coboare mai repede pentru a solicita ajutor. Din păcate, tânărul de 28 ani, nu avea telefonul mobil deschis, nu exista o locaţie unde acesta ar putea fi”, a precizat Dan Benga.

A fost constituită echipa de suport din şase salvatori montani, care au urcat pe munte pentru a face extracţia victimei.

La acţiunea din munți au participat şi criminalişti de la Poliţia Naţională şi poliţişti de frontieră.

După ce au urcat în munte toată noaptea (n.r. – marţi spre miercuri, 4 decembrie) salvatorii montani, împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră, l-au găsit pe cetăţeanul ucrainean de 28 ani. Din păcate, acesta a fost găsit decedat la aproximativ 200 de metri de frontiera pe partea română. Extracţia se va face terestru – nu există posibilitatea de a folosi elicopter, iar la extracţie se va folosi roll-up-ul – o targă specială de extracţie, singurul echipament care se poate folosi pe vale în jos, iar acţiunea va dura undeva la 10-12 ore”, a spus Dan Benga.

CITEȘTE ȘI:

Doi tineri UCRAINENI, care au fugit de război, descoperiți epuizați și în hipotermie de un localnic în Munții Maramureșului

Un ucrainean cu ordin de încorporare a a trecut ilegal granița în România prin Munții Maramureșului. Ce urmează după ce l-a recuperat Salvamontul

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Nepoata lui Putin a dezvăluit din greșeală numărul soldaților ruși dispăruți în Ucraina
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
Tudor Chirilă, mesaj pentru politicieni: „Voi ați creat monstrul numit extremism, ați vrut să operați...
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia...
Cum și-a falsificat Călin Georgescu CV-ul. N-a lucrat nici la ONU și nu a fost...
Călin Georgescu și legionarii. Cine este Eugen Sechila, surprins alături de candidatul independent la alegerile...
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Din ce sunt făcute, de fapt, chifteluțele vegetale din Mega Image. Mulți români le mănâncă...
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri?...
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe...
Cum poți să verifici dacă pensia ta va crește sau nu de la 1 ianuarie...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?
Klaus Iohannis a declasificat informaţiile prezentate în CSAT-ul convocat pentru influenţa TikTok în alegerile prezidenţiale
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Românii, arși la buzunare în timpul vacanței. Prețurile vor crește considerabil
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul...
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
VIDEO De câte ori a fost înșelată Emilia Ghinescu, dar și peste ce anume nu...
De ce Victor Cornea a ales să o ceară în căsătorie pe Andreea Bălan tocmai...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
Angajații din România sunt tot mai nemulțumiți, arată un sondaj