Gândul a aflat care ar fi cauza care a condus la accidentul grav de luni de pe Șoseaua Olteniței din București, unde un tramvai a intrat în coliziune cu un autobuz STB. Potrivit surselor Gândul, un astfel de incident se poate repeta, dacă Municipalitatea nu va lua măsuri.
„Cum dă puțină ploaie, tramvaiele încep să patineze. Dar situația cea mai gravă este în această perioadă, când frunzele rămân pe linii și formează o mâzgă extrem de periculoasă. Efectiv, tramvaiele alunecă precum săniile pe mâzga de la frunzele putrezite. Cel mai probabil, accidentul de luni de pe linia 1 – 10 din cauza asta s-a întâmplat. A patinat”, au explicat surse STB pentru Gândul.
Sursele Gândul mai spun că vatmanul are foarte multă experiență și este puțin probabil ca el să fi greșit.
„Nu este prima dată când un tramvai patinează și produce un accident. S-a întâmplat și în 2022, pe bulevardul Timișoara, când din cauza vegetației de pe șine tramvaiul nu s-a oprit în stație, a patinat și s-a oprit în mașinile din intersecție”, spun sursele Gândul.
În ceea ce-l privește pe vatmanul implicat în accidentul de luni, acesta este cercetat disciplinar.
În urma accidentului de luni, 2 decembrie, mai multe persoane au ajuns la spital.
Accidentul s-a produs în stația Huși de pe Șoseaua Olteniței. Autobuzul se afla pe șina de tramvai și a făcut stație la refugiul de tramvai.
„Dacă autoritățile din București mai permit autobuzelor să facă stație la refugiul de tramvai, astfel de accidente se vor repeta. Prezența autobuzelor pe șina de tramvai este extrem de periculoasă. Ar trebui scoase de pe linii. Tramvaiele au alt regim de frânare, au nevoie de spațiu mai mare de frânare, mai ales iarna. Pe de altă parte, vatmanii sunt presați și de timp, să ajungă la timp în stații, asta în condițiile în care liniile sunt praf”, au mai precizat sursele Gândul.
„STB anunță că, în această dimineață, în jurul orei 07.20, pe Șoseaua Olteniței, în stația Huși, pe sensul spre Șura Mare, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate un tramvai al liniei 10 și un autobuz al liniei 610, oprit în stație.
Din această cauză, circulația tramvaielor din liniile 1 și 10 a fost întreruptă. Pentru preluarea fluxului de călători, STB a înființat linia navetă 601, care a circulat între Baba Novac și Șura Mare, pe Șoseaua Mihai Bravu, Piața Sudului și Șoseaua Olteniței. Circulația tramvaielor s-a reluat la ora 09.10.
În urma coliziunii celor două vehicule, pasagerii au fost evaluați medical la fața locului de către personal specializat din cadrul ISU, persoanele ușor accidentate fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Brigada Rutieră a desfășurat cercetări la fața locului pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.
Totodată, la nivelul STB a fost dispusă constituirea unei comisii tehnice care va efectua o anchetă internă cu privire la cauzele acestui eveniment rutier.
Șoferii celor două vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative”, se arată în comunicatul STB.
Citește și:
Accident GRAV în București. Un tânăr a murit după ce a fost lovit de tramvai