Războiul civil din Siria, declanșat pe 15 martie 2011, a ajuns la cea de-a 4.983-a zi (13 ani, 8 luni, 2 săptămâni, 6 zile). În martie 2011, nemulțumirea populară față de regimul lui Bashar al-Assad a declanșat proteste de amploare și manifestații pro-democrație în întreaga Siria, ca parte a „Primăverii Arabe”. Se estimează că până în martie 2024 au fost uciși în acest război în jur de 617,910 de oameni (militari, civili și rebeli).
Pe 30 noiembrie 2024, orașul Aleppo a ajuns sub controlul guvernului de Salvare al Siriei, format de cvasi-statul Tahrir. Controlează o mare parte din nord-vestul Siriei și are o populație estimată la peste 4.000.000 de locuitori în 2023 (populația totală a Siriei ajunge la 25 milioane). Capitala sa este Idlib, iar de la capturarea sa, cel mai mare oraș al său este Aleppo.
Guvernul de Salvare al Siriei este un stat islamic autoritar, tehnocratic cu două ramuri: Consiliul General Shura legislativ și un executiv condus de un prim-ministru.
Abu Mohammed al-Julani este un lider rebel sirian enigmatic și comandantul grupului Hayat Tahrir al-Sham, o organizație islamistă activă în nord-vestul Siriei, cunoscută pentru rolul său în războiul civil sirian. Născut în anii 1970 la Riad, Arabia Saudită, al-Julani a fost influențat de conflictul din regiune, familia sa fiind nevoită să părăsească teritoriul sirian în urma invaziei israeliene din 1967.
În 2003, al-Joluni a părăsit Siria pentru a se alătura Al-Qaeda în Irak, unde a luptat împotriva forțelor americane. După ce a fost închis de autoritățile americane, s-a întors în Siria în anul 2011, la începutul războiului civil sirian, și a devenit lider al grupului Jabhat an-Nusra, ramura siriană a Al-Qaeda.
De-a lungul conflictului, al-Julani a refuzat să îmbrățișeze viziunea globală a jihadului promovată de Statul Islamic. A optat să coopereze cu rebeli naționaliști și să se concentreze pe combaterea regimului lui Bashar al-Assad, ceea ce a dus la o rupere definitivă de ISIS și Al-Qaeda.
În 2017, al-Julani a consolidat mai multe facțiuni islamiste siriene pentru a forma Hayat Tahrir al-Sham și a preluat controlul asupra mare parte din provincia Idlib, unde a stabilit un guvern paralel, cunoscut sub numele de Guvernul Salvării Siriene, scrie Wall Street Journal.
Departamentul de Stat al SUA l-a considerat pe Al-Julani drept „terorist global” în mai 2013. Pe capul său este o recompensă de 10 milioane de dolari pentru oricine vine cu informații care să ducă la capturarea sa.
În urma revoltelor din martie 2011 datorită opresiunilor din partea regimului dictatorial, grupuri armate de rebeli, precum Armata Liberă Siriană, au început să se formeze în întreaga țară, marcând începutul insurecției siriene. Până la mijlocul anului 2012, insurecția escaladase într-un război civil pe deplin desfășurat. Forțele rebele, care primeau arme din partea NATO și a statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului, au făcut inițial progrese semnificative împotriva forțelor guvernamentale, care beneficiau de sprijin financiar și militar din partea Iranului și Rusiei.
Rebelii au capturat capitalele regionale Raqqa în 2013 și Idlib în 2015. Drept urmare, Iranul și Rusia au lansat intervenții militare separate în sprijinul guvernului sirian în 2014 și 2015, schimbând echilibrul conflictului. Până la sfârșitul anului 2018, toate bastioanele rebele, cu excepția unor părți din regiunea Idlib, au căzut în fața forțelor guvernamentale sprininite de Rusia și Iran.
În 2014, gruparea Statul Islamic a preluat controlul asupra unor părți mari din estul Siriei și vestul Irakului, determinând coaliția CJTF condusă de SUA să lanseze o campanie de bombardamente aeriene împotriva acesteia, în timp ce oferea sprijin terestru și aprovizionare Forțelor Democrate Siriene, majoritar kurde. Culminând cu Bătălia de la Raqqa, Statul Islamic a fost înfrânt teritorial până la sfârșitul anului 2017.
În august 2016, Turcia a lansat o invazie din mai multe direcții în nordul Siriei, ca răspuns la crearea Rojavei, luptând totodată și împotriva Statului Islamic și a forțelor guvernamentale în acest proces. Între armistițiul din martie 2020 din Idlib și sfârșitul anului 2024, luptele de pe linia frontului s-au diminuat în mare parte, dar au fost caracterizate de ciocniri regulate. Luptele intense au fost reluate cu o mare ofensivă a rebelilor în nord-vest, condusă de Tahrir al-Sham în noiembrie 2024, în timpul căreia Aleppo a fost cucerit.
Institutul pentru studierea războiului sugerează că Rusia nu intenționează să trimită întăriri semnificative pentru a sprijini regimul președintelui sirian Bashar al-Assad pe termen scurt. Pe 2 decembrie, imagini prin satelit realizate la 30 noiembrie și 1 decembrie arătau că fregatele rusești Admiral Gorshkov și Admiral Golovko, fregata Admiral Grigorovich, submarinul Novorossiysk, petrolierul Yelnya și petrolierul Vyazma se aflau la baza rusă din Tartus.
Pe 3 decembrie, imaginile prin satelit sugerează că Rusia a retras cele trei fregate, submarinul și două nave auxiliare de la baza respectivă. Potrivit Institutului pentru Studierea Războiului, Rusia nu poate să redistribuie aceste nave în porturile sale din Marea Neagră deoarece Turcia aplică Convenția de la Montreux, care interzice traversarea prin Strâmtoarea Bosfor de către navele rusești.
Prin urmare, Rusia va redirecționa probabil aceste nave către bazele sale din nord-vestul Rusiei și din regiunea Kaliningrad. Direcția Principală de Informații Militare a Ucrainei a raportat că Rusia ar fi trimis în Siria un grup de forțe din cadrul Corpului de Armate din Africa, organizația pe care Ministerul Apărării rus a creat-o pentru a înlocui operațiunile Grupului Wagner în Africa după moartea finanțatorului acestuia, Evgheni Prigozhin, în august 2023.
ISW nu poate confirma independent rapoartele despre desfășurarea elementelor Corpului de Armate din Africa în Siria, dar aceste rapoarte, dacă sunt adevărate, ar indica faptul că comandamentul militar rus încearcă să evite redistribuirea forțelor ruse de pe frontul prioritar din Ucraina către Siria.
Sursa Galerie Foto: Profimedia