Elitele din Rusia speră că Trump îl va putea controla pe Putin, iar faptul că au speranțe atât de mari în noul președinte de la Casa Albă spune multe. Pe plan intern, elitele Ruiei încearcă să lupte pentru normalizare, rațiune și pragmatism, exact ceea ce Putin nu le poate oferi.
„Bună dimineața, lume nouă… Petrolul va fi de 50 de dolari până în mai, se pare că va fi pace peste tot”, a scris oligarhul rus Oleg Deripaska pe Telegram, în dimineața în care a fost anunțată victoria lui Donald Trump în recentele alegeri prezidențiale din SUA.
Comentariul lui Deripaska reflectă, de altfel, starea de spirit a multor reprezentanți ai elitei ruse, care se așteaptă ca Donald Trump și echipa sa să contribuie decisiv la încheierea războiului din Ucraina.
Mai mult decât atât, fiind perceput drept o persoană „pragmatică” în Rusia, următorul lider al SUA va asculta – cu siguranță, cred reprezentanții elitelor ruse – cererile Rusiei și le va îndeplini cel puțin la jumătate.
„Acum, mulți reprezentanți ai elitei ruse își pun din nou speranțele în președintele ales republican. Dar există o diferență fundamentală față de anul 2016. Aceste speranțe nu sunt acum pentru un Trump ca un fel de „agent rus”, ci ca o forță externă capabilă – spre deosebire de elitele înseși – să rezolve problema principală a Rusiei chiar acum”, notează analistul Andrei Pertsev pentru Carnergie Endowment for International Peace.
Imaginea lui Trump – un om de afaceri sincer, cu un trecut plin de culoare, care se bucură de viața bună – atrage ca un magnet elitele din Rusia.
Acțiunile sale pot să nu fie întotdeauna predictibile, explică Andrei Petsev în analiza sa, dar în general pot fi înțelese și explicate logic.
„Speranțele date de realegerea lui Trump sunt, de asemenea, o reflectare a oboselii de război resimțită de elitele ruse și de publicul rus, în ansamblu.
Vladimir Putin a schițat contururile viziunii sale pentru o încetare a focului cu mult timp în urmă, dar Rusia ar avea nevoie de ani de zile pentru a-și pune în aplicare pe deplin condițiile, cum ar fi preluarea controlului asupra regiunilor ucrainene Herson și Zaporojie.
Cu alte cuvinte, președintele rus se încăpățânează să ceară imposibilul, ceea ce dă elitelor din Rusia impresia că adevărata lui dorință este să ducă un război fără sfârșit.
Putin spune: «Acestea sunt cerințele noastre, ei nu vor să le îndeplinească, așa că trebuie să continuăm». Pe fundalul incertitudinii create de Putin, intenția declarată a lui Trump de a pune capăt războiului cât mai repede posibil pare limpede, iar reprezentanții elitelor ruse nu au cum să nu observe acest lucru.
De asemenea, președinția lui Trump este percepută de elitele din Rusia ca o oportunitate de a neutraliza impulsurile mesianice ale lui Putin prin pragmatismul unui republican: un reprezentant al acelei „vechi Americi” care știe să facă să funcționeze lucrurile și caută mereu avantajul pentru țara sa.
Pentru o lungă perioadă de timp, Putin însuși a fost considerat un pragmatic – chiar principalul pragmatic al țării –, numai că invadarea Ucrainei a distrus această imagine. La urma urmei, nici măcar scenariul nerealist al unei victorii definitive pe front nu ar aduce Rusiei niciun beneficiu.
Ultimul lucru de care are nevoie Rusia este creșterea teritorială. Țara are deja porțiuni de teritoriu goale, iar reconstrucția teritoriului sfâșiat de război pe care Rusia l-a anexat de la Ucraina va necesita injecții enorme de numerar. Între timp, sancțiunile declanșate ca răspuns la război au dat o lovitură gravă economiei, iar acele probleme nu pot decât să se agraveze”, mai scrie Andrei Pertsev.
Elitele din Rusia nu au crezut că există cu adevărat o perspectivă de război cu Ucraina și asta pentru că îl considerau pe Putin un politician rațional.
Apoi, notează analistul, s-au agățat de credința irațională că președintele a fost și norocos și știa ce face, iar războiul se va sfârși, în cele din urmă, cu o victorie a Rusiei.
„Dar, la aproape trei ani de la invadarea Ucrainei, a devenit clar pentru o parte semnificativă a elitei ruse că Putin nu are – și nu a avut niciodată – un plan clar de acțiune și că obiectivele declarate ale războiului nu sunt altceva decât o retorică goală.
Antreprenorii și managerii de stat vorbesc deja deschis despre probleme grave ale economiei, dar sunt întâmpinați cu puțină înțelegere din partea conducerii de la Kremlin. Președintele Rusiei trăiește în propria lui lume.
Între timp, starea irațională a politicii rusești oferă o voce precum cea a politologulului Serghei Karaganov, care a sugerat că Kremlinul nu ar trebui să se abțină în folosirea armelor nucleare, că ar trebui să populeze Siberia cu oameni din teritoriile anexate și că ar trebui să înceapă predarea ideologiei de la grădiniță.
Oricât de incredibil ar părea, acele idei ar putea rezona cu Putin, care crede în rolul mesianic al Rusiei și al lui însuși”, mai scrie Andrei Pertsev.
În întregul context, spre deosebire dfe Putin, Trump arată ca un factor extern rațional, un pragmatic care poate încerca să rezolve acest conflict periculos din Ucraina.
Numai că, explică Pertsev, „propunerile sale de a îngheța conflictul de-a lungul liniei frontului sunt puțin probabil să fie suficiente pentru Putin, în timp ce un refuz din partea acestuia din urmă va însemna probabil o nouă rundă de confruntare cu Statele Unite, dar sub un nou președinte”.
„Există și alte puncte de blocaj.
Este grăitor că, chiar și în declarațiile oficiale, mulți reprezentanți ai elitei recunosc, în esență, rolul de arbitru suprem al Statelor Unite. Aceasta este încă o înfrângere pentru Putin în bătălia virtuală cu Trump pentru inimile și mințile elitelor ruse.
Deocamdată, totul se reduce la descoperirea unei mâini externe puternice, un stăpân care să vină să judece.
Dar această simpatie pentru antipodul străin al președintelui rus este, de asemenea, o dovadă a tiparului de alternativă la Putin, care ar fi cerută în țară. Mulți din Rusia tânjesc după un lider pragmatic și rațional”, încheie analistul Andrei Pertsev.
Foto – Profimedia Images
Citește și: