Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de joi, de la ora 13:00, se va putea circula între lotul 2 din Autostrada 0 Nord şi DN2.
”Este foarte important că am ajuns astăzi să facem această legătură între lotul 2 şi lotul 3, adică într-un final să folosim A0 tot de la DN1 până la DN2. Anul trecut noi am terminat 20 de kilometri lotul 2, din care puteam folosi aproximativ jumătate. Cealaltă jumătate din cauza inteligenţei unor domni din trecut care au făcut această lotizare, cealaltă jumătate era muzeu. Am rugat constructorii împreună cu colegii de la CNAIR să se focuseze pe aceşti doi kilometri astfel încât să facem această legătură până la DN2 şi să folosim şi ceilalţi nouă kilometri care nu erau folosiţi din lotul 2. Astăzi, undeva după amiază, vom putea să dăm drumul la circulaţie să facem această legătură de care vă vorbeam încă de anul trecut”, a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută după verificarea stadiului lucrărilor pe lotul 3 al A0 Nord.
”Eu sper ca termenele de anul viitor atât pentru lotul 3 cât şi pentru lotul 4, unde s-a început, se lucrează, să fie respectate astfel încât la sfârşitul anului viitor de la DN1 până la A2 să se poată merge pe autostradă. E un lucru important, e un lucru pe care indiferent cine va veni la guvernare, indiferent cine va fi ministru, trebuie să-l urmărească”, a explicat el.
”În următoarele 10-15 zile vom mai putea să dăm în circulaţie cele două loturi între Ploieşti şi Buzău, adică de la Dumbrava până la Pietroasele. Vom putea să dăm în circulaţie lotul 3 între Buzău şi Focşani. Vom putea să dăm în circulaţie înainte de termen cei 16 kilometri de la Piteşti până la Băiculeşti, înainte de Curtea de Argeş pe acel lot 5 Piteşti – Curtea de Argeş. Dacă stăm să le adunăm, sunt 80 – 90 de kilometri, cred, care vor fi daţi în circulaţie în următoarele 15 zile”, a afirmat Grindeanu.
CITEȘTE ȘI:
Vești BUNE pentru șoferi! De joi, chinezii fac legătura pe autostradă între DN 1 ș DN 2