Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, a vorbit despre lipsa de acțiune a autorităților în ceea ce privește criza care traversează acum România. Dungaciu mai spune că statul a plasat această problemă cetățenilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
Dan Dungaciu a subliniat că actuala criză politică din România este strâns legată de evenimentele internaționale, menționând că guvernul din Franța, condus de Emmanuel Macron, se confruntă cu riscuri semnificative, influențate de impulsurile externe generate de Donald Trump. Dungaciu a evidențiat o carență profundă în modul de funcționare al instituțiilor românești, ceea ce generează o stare de neliniște. El a subliniat că, în contextul unei investigații care îl vizează pe candidatul Călin Georgescu, documentele desecretizate reflectă o realitate alarmantă despre gestionarea acestor situații în România.
„În Franța, guvernul cade sau, mă rog, riscă să cadă domnul Macrou, dacă mă întrebați pe mine, tot ne motive de abordare strategică și tot ca urmare a unui impuls pe care Donald Trump l-a dat. Problema în România, dacă stai puțin strâmb și te uiți drept, chestiunea asta arată o carență care nici măcar nu ține de geopolitică, ține de un mod de funcționare a instituțiilor, care cum să spun, când te uiți te apucă spaima, pentru că, simplu spus, și am fost întrebat despre România se vorbește intens, mult mai mult decât s-a vorbit până acum, între noi, fie vorba, lucrurile sunt clare. Ai un candidat despre care se spun anumite lucruri, statul român face o investigație și rezultă ce rezultă, mă rog, acele hârtii care s-au desecretizat. Se uită la ele și mergem mai departe. Adică nu mai are ce să facă.”, a afirmat Dungaciu.
Dan Dungaciu a declarat că incapacitatea autorităților de a lua o decizie clară în legătură cu candidatul vizat de ancheta desecretizată obligă cetățenii să se angajeze într-un vot politic. Dungaciu a accentuat că, din cauza lipsei de acțiune din partea statului, cetățenilor li se plasează această problemă.
„Și ce, dragi cetățeni ai României, uite cum stau lucrurile, ca să aveți toate datele, această campanie aveți doi candidați, uite despre unu, uite, asta știm, asta este. Deci voi treceți. Deci se mută problema de la nivelul statului care nu mai face niciun pas la problema cetățeanului. Adică votul este politic. E ca și cum nu l-ar fi condamnat pe Donald Trump, și ar fi așteptat votul politic să rezolve problema lui Trump, dar noi suntem în faza asta. Și atunci lași cetățeanul să voteze și să se exprime așa cum se exprimă într-o în orice altă democrație, petiții, etc, faci jocul democratic. Ca să aflăm acuma recent că de fapt, după o perioadă de timp, și statul se autosesizează și începe alt tip de acțiune. Dar voi erați acolo, documentele alea trebuie desecretizate pentru toată lumea, ca să le citiți, să vă dați seama că lucrurile stau prost? Dacă iese X președinte, respectivul candidat, ce faci cu el? Începe o investigație, începe o anchetă, îl arestezi, îl scoți din joc sau cum faci? Păi nu.. puteai să rezolvi chestiunea asta repede.”, a declarat Dungaciu.
Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”