Nouă cutremure cu magnitudini cuprinse între 6,5 grade și 5,5 pe scara Richter au zguduit regiunea Insulelor Andreanof, Alaska, de noaptea trecută și până în dimineața zilei de luni. Seismele s-au produs la adâncimi reduse. Autoritățile americane sunt în alertă și monitorizează posibilele replici secundare.
Nouă cutremure puternice au avut loc în noaptea de duminică spre luni în regiunea Insulelor Andreanof, parte a lanțului de insule Aleutine din Alaska. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a anunțat că cele nouă seisme au avut magnitudini cuprinse, de 6,5 grade și 5,5 pe scara Richter, două dintre ele s-au produs la o distanță de doar 23 de minute unul față de celălalt.
Primul cutremur, cu o magnitudine de 6,2 grade, a avut loc la ora 21:57 (ora locală a României), la o adâncime de 10 de kilometri, în zona Insulelor Andreanof. Următorul seism a avut loc la ora 22:24 cu magnitudinea mb 5.6, la adâncimea de 10.0km. Al treilea a avut loc la ora 23:02 și a avut o magnitudine de 6.0, produs la adâncimea de 10.0km.
Al patrulea a avut loc la ora 02:15 cu magnitudinea de 6.2, la adâncimea de 20.0km. Al cincilea a avut loc la ora 02:38 cu magnitudinea de 6.2, la adâncimea de 5.0km. Al șaselea a fost la ora 05:26 cu magnitudinea de 5.9, la adâncimea de 10.0km. Al șaptelea a fost la ora 05:30 cu magnitudinea de 5.5, la adâncimea de 10.0km. Al optulea s-a produs la ora 05:31 cu magnitudinea de 5.7, la adâncimea de 10.0km. Al nouălea a fost la ora 05:38 cu magnitudinea de 5.5, la adâncimea de 10.0km, potrivit INFP.
Specialiștii atrag atenția că astfel de cutremure la adâncimi mici au potențialul de a produce mai multe pagube și de a fi resimțite mai intens la suprafață, chiar și la distanțe mari de epicentru. În cazul cutremurelor de adâncime mică, energia eliberată se propagă mai rapid către suprafață, crescând intensitatea resimțită de populație.
Insulele Aleutine, din care fac parte și Insulele Andreanof, sunt cunoscute pentru activitatea seismică intensă, fiind situate de-a lungul așa-numitului „Inel de Foc al Pacificului”, o zonă cu activitate tectonică majoră. Falia tectonică activă de aici provoacă frecvent cutremure și are un potențial semnificativ de a genera tsunami, în funcție de magnitudinea și adâncimea seismelor.
Până în prezent, autoritățile locale din Alaska nu au emis o alertă de tsunami pentru regiune. Cu toate acestea, seismele consecutive de magnitudine 6,2 au atras atenția autorităților seismologice, care monitorizează cu atenție evoluția activității tectonice în zonă.