O badantă din provincia italiană Misilmeri a fost condamnată pentru obținere de bani într-un mod fraudulos, după ce a sustras bunuri în valoare de peste două milioane de euro, moștenite de fiul unui antreprenor italo-american decedat. Garda Financiară din Palermo a confiscat bunuri în valoare de 2,15 milioane de euro, în urma deciziei instanței.
Potrivit rotalianul.com, suspecta fusese angajată ca îngrijitoare de către antreprenor, un sicilian revenit în Italia în ultimii ani de viață, după ce a strâns o avere considerabilă din administrarea unei rețele de spălătorii în SUA.
Înainte de a muri, în 2014, antreprenorul își desemnase fiul, care suferă de o afecțiune gravă, drept unic moștenitor, lăsând însă în grija badantei 31 de proprietăți, cu clauza că acestea vor rămâne în uzufructul fiului până la moartea acestuia. De asemenea, fiului îi erau destinate și mai multe polițe de asigurare în valoare de peste două milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi profitat de vulnerabilitatea tânărului, care – potrivit unui expert numit de tribunal, nu era capabil să înțeleagă valoarea bunurilor moștenite sau să ia decizii financiare. Astfel, ea ar fi manipulat relația afectivă pe care fiul o dezvoltase cu ea, pentru a face ca donațiile să pară rezultatul unor alegeri conștiente, potrivit sursei citate.
Ulterior, investigațiile carabinierilor din Bagheria au descoperit că femeia a transferat polițele de asigurare pe conturile sale bancare și a înființat o societate în Ungaria, prin care a încercat să ascundă originea banilor. Apoi, fondurile au fost transferate în țări din afara UE, pentru a evita să fie urmărită de autorități.
Însă, deși femeia a fost acuzată și de exploatarea unei persoane vulnerabile, această infracțiune a fost prescrisă. Totuși, dar condamnarea pentru spălare de bani rămâne în vigoare, iar Garda Financiară a acționat deja pentru recuperarea sumelor sustrase.
FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock