Prima pagină » Știri politice » Acord PSD-PNL-USR-UDMR pentru formarea noului Guvern / Prioritățile esențiale stabilite pentru formarea noului Executiv

Acord PSD-PNL-USR-UDMR pentru formarea noului Guvern / Prioritățile esențiale stabilite pentru formarea noului Executiv

Formațiunile pro-europene PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale anunță angajamentul ferm pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale.

În cadrul primei întâlniri organizate în urma semnării Rezoluției comune de săptămâna trecută, au fost discutate câteva priorități esențiale.

1. Începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european

În zilele următoare, cele patru partide și reprezentanții Minorităților Naționale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare și reforme și care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României. Astfel, părțile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare și grupuri de lucru pe domenii de activitate. Un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică, se arată în comunicatul transmis.

2. Creșterea ritmului actual de investiții și a reformelor din PNRR.

Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene își asumă această responsabilitate. Partidele pro-europene se angajează să crească încrederea în instituții și în clasa politică, prin bună guvernare, transparență în cheltuirea banului public și respect față de cetățean, mai arată aceeași sursă.

ȘTIREA INIȚIALĂ

PSD, PNL, USR și UDMR încep consultările politice la Guvern la ora 19 pentru formarea noului Executiv. La consultări, fiecare partid vine cu președintele partidului, dar și cu doi reprezentanți ai partidului. Sunt discutate variante privind desemnarea unui candidat comun la prezidențiale, un șef la camera Deputaților, altul la Senat.

PSD este îndreptățit să dea premierul, întrucât are cele mai multe mandate în Parlament. Astfel, Marcel Ciolacu ar putea fi desemnat noul premier, cel puțin aceasta este propunerea PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, susține că unul dintre partidele viitoarei coaliții proeuropene va trebui să rămână în opoziție. Motivul enunțat de social-democrat este de „a nu lăsa opoziția integral în mâna celor care se autodenumesc suverani”.

Punctul meu de vedere, am văzut că și domnul Nicușor Dan a ieșit cu aceeași idee acum câteva zile, probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în opoziție, pentru a nu lăsa opoziția integral în mâna celor care se autodenumesc suverani, a spus Romașcanu, după o reuniune a conducerii PSD organiztă de la Vila Lac.

Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că sunt create premisele ca partidele proeuropene să iniţieze discuţiile legate de ceea ce au de făcut în perioada următoare.

 

În baza înţelegerii care a fost semnată săptămâna trecută, eu cred că sunt create toate premisele ca, începând de mâine după-amiază, partidele semnatare să intre la discuţii legate de ceea ce este de făcut în perioada următoare, în sensul de a stabili programul guvernului, de a stabili un plan clar care să urmărească ce are de făcut această coaliţie în  următoarele luni şi apoi fiecare partid, funcţie de ponderea lui, să îşi trimită cei mai buni oameni pe care îi are, în domeniile unde are expertiză, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi24.

Kelemen Hunor a precizat marți dimineață, la RFI, că ar accepta varianta Marcel Ciolacu-premier: „Da, categoric, nu am nicio problemă ca Marcel Ciolacu să rămână prim-ministru, dacă PSD îl nominalizează. N-am nicio problemă”. (detalii AICI)

În curs de actualizare!

 

CITEȘTE ȘI:

Lucian Romașcanu, după ședința PSD: Un partid pro-european va trebui să rămână în OPOZIȚIE

Donald TRUMP l-a primit pe Viktor Orban la Mar-a-Lago, reședința sa din Florida. Ce personaj important a fost prezent la întâlnire

 

 

 

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. ... vezi toate articolele

Citește și