Prima pagină » Știri externe » Peskov: Războiul din Ucraina se va OPRI atunci când Rusia își va îndeplini obiectivele militare sau prin negocieri

Peskov: Războiul din Ucraina se va OPRI atunci când Rusia își va îndeplini obiectivele militare sau prin negocieri

Peskov: Războiul din Ucraina se va OPRI atunci când Rusia își va îndeplini obiectivele militare sau prin negocieri

Războiul din Ucraina se va încheia atunci când obiectivele stabilite de preşedintele rus Vladimir Putin vor fi atinse prin acţiune militară sau prin negocieri, transmite Kremlinul.

Punctul de vedere oficial al Moscovei a fost făcut public prin vocea purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Operaţiunea militară specială se va încheia atunci când toate obiectivele stabilite de preşedinte şi comandantul suprem vor fi atinse. În caz contrar, se va recurge la negocieri, însă numai dacă acestea sunt relevante. În prezent, partea ucraineană refuză orice tratativă”, a declarat Peskov.

Anterior, Putin a cerut Ucrainei să renunţe la ambiţia de a adera la NATO şi să se retragă complet din patru regiuni ale ţării pe care Rusia le-a revendicat ca fiind ale sale. Kievul a respins aceste condiţii, pentru că ar echivala cu o capitulare, informează Reuters.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat luni pentru o soluţionare diplomatică a războiului şi a avansat ideea ca trupele străine să fie desfăşurate în Ucraina până când aceasta va putea adera la NATO.

Autor
Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu ... vezi toate articolele

Citește și