Comisia Europeană continuă verificările referitoare la influențarea procesului electoral din România prin platforma TikTok și va acționa în virtutea Legii Serviciilor Digitale (DSA) dacă va fi necesar acest lucru.
”Pot confirma că monitorizarea noastră continuă, la fel și aplicarea Legii Serviciilor Digitale, pe 5 decembrie am trimis o solicitare urgentă de informații adresată TikTok, cu termen-limită de 24 de ore, iar platforma a răspuns cererii. Acum, în acest cadru general, în virtutea acțiunilor de până acum, asamblăm și evaluăm toate aceste elemente ale dovezilor pe care le-am primit și, pe baza acestora, vom decide următorii pași referitori la Tiktok”, a declarat marți, într-o conferință de presă, Thomas Regnier, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
”Nu există un termen specific în virtutea Legii Serviciilor Digitale, avem nevoie de timp pentru o analiză completă. Analizăm activitățile TikTok, dar avem și consultări cu autoritățile naționale, coordonatorii în materie de servicii digitale, am primit, am spus public, documentele declasificate. Nu ne putem grăbi, trebuie să facem o analiză completă înainte de a decide asupra viitorilor pași. Comisia va acționa, în virtutea atribuțiilor Legii Serviciilor Digitale, dacă vom crede că este necesar”, a subliniat Thomas Regnier.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a declarat, sâmbătă, după conversația cu președintele Klaus Iohannis, că va acționa pentru a se asigura că platformele online își respectă obligațiile legale, subliniind că este sarcina ”cetățenilor români să decidă ce este cel mai bine pentru țară”, fără ”interferențe străine”.
”Am avut o conversație bună cu președintele Klaus Iohannis. Comisia Europeană va continua să acționeze pentru a se asigura că platformele online își respectă obligațiile prevăzute în virtutea Legii Serviciilor Digitale referitoare la alegerile din Europa. Este sarcina cetățenilor români să decidă ce este cel mai bine pentru țara lor, fără interferențe străine”, a declarat Ursula von der Leyen.
Comisia Europeană a intensificat monitorizarea platformei de socializare TikTok în contextul alegerilor din România. Acțiunea a fost demarată în virtutea reglementărilor europene, fără a viza procesul electoral propriu-zis, care intră în sfera de competență a autorităților române.
”În contextul alegerilor aflate în curs în România, Comisia Europeană a intensificat monitorizarea platformei TikTok în virtutea Legii Serviciilor Digitale (DSA). Acțiunea este asociată exercitării competențelor Comisiei Europene (…), fără a aborda procesul electoral din România, care este în sarcina autorităților române și, în fond, a cetățenilor români”, a transmis Comisia Europeană.
Oficialii Comisiei Europene au emis un ordin de ”păstrare a informațiilor” adresat platformei TikTok, în virtutea Legii Serviciilor Digitale, cerând păstrarea datelor referitoare la ”riscuri sistemice actuale sau previzibile” pe care serviciul online le-ar ”prezenta asupra proceselor electorale sau a discursului civic în Uniunea Europeană”.
În replică, reprezentanții platformei online TikTok, deținută de grupul digital chinez ByteDance, au dat asigurări că vor colabora cu experții Comisiei Europene în procedurile de verificare demarate pe fondul suspiciunilor privind influențarea alegerilor din România.
Foto: Profimedia
Video: Comisia Europeană
Citește și: