Oficialii Bursei de Valori București (BVB) au transmis, marți seară, că explorează opțiunile de creare a unei Burse de Valori la Chișinău, împreună cu statul moldovenesc și cu alți parteneri din Republica Moldova.
„Îndelungata experiență pe care Bursa de Valori București a acumulat-o în cei 30 de ani de existență îi va permite să folosească cunoștințele sale pentru a pune bazele unei burse de valori moderne în Republica Moldova, pentru a construi o piață de capital robustă în țara vecină și, totodată, pentru a stimula cooperarea regională între cele două țări. BVB dorește, astfel, să ofere acces la finanțare companiilor din Republica Moldova, care alături de cele din România, să devină, în timp, lideri regionali”, a transmis BVB.
„BVB este convinsă de potențialul substanțial de creștere al economiei din Republica Moldova, iar dezvoltarea unei piețe de capital competitive în jurul viitoarei Burse de Valori Chișinău va contribui semnificativ la materializarea acestui potențial”, se arată în comunicatul transmis.
BVB va reveni cu detalii pe măsură ce se vor materializa următorii pași din acest demers de înființare a Bursei de Valori la Chișinău.
BVB este singurul operator de piețe de valori mobiliare din România. BVB, companie listată pe propria piață din anul 2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde Depozitarul Central, responsabilă pentru operațiunile de registru și decontare în România, iar din 2019 contrapartea centrală CCP.RO, instituție care va prelua funcția de compensare a tranzacțiilor cu valori mobiliare în România și care va contribui la relansarea pieței de produse derivate.
BVB administrează două piețe distincte, Piața Reglementată și Sistemul Multilateral de Tranzacționare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum acțiuni, obligațiuni, unități de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferință.
Eforturile BVB și ale stakeholderilor săi de modernizare și dezvoltare a pieței de capital din România au fost recunoscute prin promovarea la statutul de Piață Emergentă de către furnizorul global de indici FTSE Russell, în anul 2020. În prezent, 11 companii românești sunt incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente.
Sursa foto: BVB