Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare – au trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Carmen Eleonora Prodan, la data faptei director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, pentru luare de mită în formă continuată.
„În perioada martie – decembrie 2023, inculpata Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica, în calitățile menționate anterior, ar fi primit de la mai multe persoane (oameni de afaceri și manageri de spitale) sume de bani cuprinse între 5.000 de lei și 300 de lei, precum și alte foloase necuvenite, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte încheiate de diferite societăți comerciale și unități sanitare cu instituția pe care o conduceau.
În urma cercetărilor efectuate ar fi reieșit faptul că la nivelul furnizorilor de servicii medicale şi îngrijiri la domiciliu aflaţi în relaţii contractuale cu C.A.S. Maramureș exista o reală preocupare de gratificare a inculpatelor Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica în virtutea faptului că astfel s-ar păstra bunăvoinţa acestora pentru a obţine ajutor, consultanţă, preîntâmpinarea problemelor sau rezolvarea lor imediată”, spun procurorii anticorupție.
În aceeași cauză, procurorii anticorupție au sesizat instanța de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților:
Din această cauză, unii dintre reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale şi îngrijiri la domiciliu ar fi ajuns să dezvolte, de-a lungul timpului, relaţii extrem de apropiate cu directorul general şi directorul relaţii contractuale al C.A.S. Maramureş.
Astfel, Prodan Carmen Eleonora și Stretea Camelia Rodica ar fi oferit reprezentanților respectivi consultanţă şi îndrumare în derularea relaţiilor contractuale, ar fi acordat atenţie sporită situaţiei acestora, ar fi oferit sfaturi cu privire la întocmirea documentaţiei, ar fi oferit informaţii privind posibilitatea depăşirii valorii de contract şi ar fi oferit sprijin în rezolvarea problemelor, iar în schimb, ar fi beneficiat de diferite foloase necuvenite oferite de furnizori, de la produse alimentare şi produse cosmetice, la sume de bani.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani şi asupra unor bijuterii ce aparțin inculpatei Prodan Carmen Eleonora.
În prezența avocaților, cei trei inculpați care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
Dosarul de urmărire penală precum și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise pentru judecare Tribunalului Maramureș, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie luată în cauză.
Prin sentința penală nr. 188 din 03.10.2024, Tribunalul Maramureș a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de procurorul Direcției Naționale Anticorupție cu inculpații Stretea Camelia Rodica și S.R.F. și i-a condamnat pe aceștia la pedepsele menționate anterior.