Revoluție a locurilor de parcare la Brașov. Ce pregătesc autoritățile

Publicat: 12/12/2024, 11:53

Și la Brașov se pregătește o revoluție a locurilor de parcare, de anul viitor oricine își poate lăsa mașina pe un loc închiriat, dacă acesta nu este vopsit în culoare albastră. De asemenea, va fi interzisă blocarea locurilor de parcare, atunci când acesta este gol.

Dacă până acum șoferii care plateau pentru un loc de parcare de reședință obișnuiau să semnaleze faptul că locul de parcare este închiriat, semnalau acest lucru prin diferite obiecte precum lăzi de sticlă, cărămizi, lemne sau chiar peturi, ei bine, în următoarele luni, autoritățile vor să impună anumite schimbări, practic toate blocatoarele și opritoarele pe care suntem obișnuiți să le vedem în mai multe zone ale orașului vor fi interzise.

Acum întrebarea este cum vom face diferența între locurile de parcare închiriate și cele care sunt libere. Ei bine, din primăvară, atunci când vremea va permite, toate parcările de reședință vor fi marcate cu culoarea albastră, semn că acestea sunt închiriate. Unde parcarea nu are această culoare înseamnă că este o parcare care poate fi utilizată la liber, atât de către turiști, cât și de către localnici.

Conform regulamentului, pot beneficia de locuri de parcare de reședință doar persoanele care au domiciliul sau rezidența în imobilul din zona în care este amenajată parcarea și doar proprietarii de mașini cu masa maximă autorizată de 3,5 tone. Aici în Brașov, taxele anuale pentru parcările de reședință diferă de la o zonă la alta. Spre exemplu, în zona D, tarifele încep de la 120 de lei și ajung la 156 de lei în zona A.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rusia a finanțat cu 69 milioane euro o campanie de propagandă în Bulgaria și România,...
CNA a penalizat una dintre marile televiziuni din România! Care sunt motivele pentru care au...
FOTO. Modelul a rămas la bustul gol pe stadion. Cât de frumoasă e tânăra
Ultimele zile ale lui Assad la putere. Ce s-a găsit în biroul său
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up...
Dosarul Potra. Cum au pus la cale violențe în București mercenarii, Călin Georgescu și Clanul...
Vremea se schimbă radical în București, începând cu 17 decembrie. Prognoza Accuweather actualizată
Băutura VERDE care face minuni pentru creier, la prima oră a dimineții. Este mai bună...
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a...
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare....
Un bărbat în vârstă de 47 de ani amenință că se aruncă de pe macaraua...
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
❗Frânare bruscă fără motiv❗ Cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină?
Virusul poliomielitei, detectat în apele uzate din trei ţări europene considerate libere de boală
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Cea mai mare comoară a României. Anunț ISTORIC la BNR: Se apropie ziua!
Zodiile care își găsesc marea dragoste la finalul anului. Viața lor se va schimba radical
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut...
Încep negocierile pentru formarea noului Guvern. Cine va fi premier până la alegerea viitorului președinte
Cum a reacționat fetița Cristinei Cioran când a auzit că mama ei e însărcinată cu...
Reacția lui Taylor Swift după ce Selena Gomez și Benny Blanco și-au anunțat logodna. Comentariul...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în...
Federația Română de Fotbal și echipa națională, premiul pentru Excelență în Sport la Gala Mari...