Cazul îngrijitorului care a murit sfâșiat de un tigru la Grădina Zoologică din Pitești a șocat o țară întreagă. Fiica acestuia este convinsă că putea fi salvat dacă s-ar fi intervenit corespunzător. Tânăra susține că tatăl ei nu era însoțit de niciun coleg în momentul atacului, așa cum prevede protocolul.
Familia bărbatului ucis de un tigru, luni dimineață, la Grădina Zoologică din Pitești, încearcă să înțeleagă cum s-a ajuns la această tragedie. D.H. avea 50 de ani și lucra la grădina zoologică de aproximativ zece ani. Îngrijirea și hrănirea animalelor sălbatice făceau parte din rutină.
Fiica lui D.H. nu contestă faptul că nu ar fi respectat protocolul specific, dar este convinsă că ar fi putut fi salvat. Ana I. crede că lipsa unor dispozitive specifice de apărare a făcut diferența între viață și moarte. Tânăra semnalează faptul că la Grădina Zoologică din Pitești ar exista mai multe nereguli, care ar fi avut ca deznodământ tragedia de luni.
Deși reprezentanții instituției și cei ai Primăriei Municipiului Pitești au declarat că D.H. era însoțit de un coleg, așa cum prevede protocolul, Ana I. este convinsă că tatăl său era singur. Colegii săi, care s-ar fi aflat în altă parte, ar fi intervenit abia după ce au auzit țipetele victimei, timp prețios pierdut într-o astfel de situație critică.
El s-a luptat cu tigrul, a ținut de poartă cu toate forțele, până a fost doborât. Din acel moment până în momentul în care colegii lui au intrat pe ușă au mai trecut cel mult 40 de secunde. El a putut să țină poarta 20 secunde cu o mână în gura tigrului și una pe poartă. Dacă erau alte două mâini pe acea poartă, se făcea timpul în care ajungeau ceilalți colegi și avea o șansă de supraviețuire”, a spus, pentru Gândul, Ana I.
Mai mult, fiica bărbatului susține că nici tatăl său și nici colegii acestuia nu dispuneau de dispozitive care să-i ajute să se apere în cazul unui atac.
De altfel, pe imaginile surprinse pe camerele de luat vederi se observă cum colegii îngrijitorului încearcă să alunge animalul cu o mătură și o lopată. La un moment dat, aceștia încep să arunce în tigru cu ceea ce par a fi pietre.
Dacă aveau colegii în dotare alte obiecte de precauție decât pietricele, găleți goale și mături, se putea face ceva. Poate el a intrat fără să respecte protocolul, dar colegii lui, fiind în programul de muncă, nici ei nu erau dotați cu nimic în acel moment. (…) Sunt porți ruginite, care se puteau bloca. Nu există mecanisme de apărare, apă/jet, făclii, spray paralizant, electroșoc și așa mai departe”, a adăugat Ana I.
Imediat după tragedie, tânăra a vrut să afle mai multe detalii despre cele întâmplate. A luat legătura cu foștii colegi ai tatălui său, care i-ar fi vorbit despre condițiile grele și riscante în care sunt nevoiți să muncească.
Sunt colegi de-ai lui care mi-au confirmat faptul că sunt tratați mai rău ca niște animale. Puși pe posturi câte unul în locuri în care ar trebui să fie minimum doi. Sunt angajați acolo care fac munca pentru două, respectiv trei persoane, la îndemnul doamnei Popescu, administratorul grădinii, tocmai pentru a nu plăti oameni în plus”, a mai spus tânăra.
Deși pentru tatăl său este prea târziu, Ana vrea să facă tot ce-i stă în putere ca să nu mai existe și alte victime.
Nu știm în ce direcție a luat-o ancheta și nu ne dorim altceva decât ca pe viitor să nu se întâmple o altă tragedie și să distrugă o altă familie. Întotdeauna mortul este vinovat, dar mi-aș dori ca persoanele competente să fie competente în adevăratul sens al cuvântului și să le ofere angajaților măsurile de siguranță de care au nevoie. Mi-aș dori ca doamna administrator să-și asume consecințele pentru ceea ce se întâmplă acolo”, a mai spus Ana I.
Gândul a încercat să o contacteze pe Nușa Popescu, directoarea Grădinii Zoologice din Pitești, pentru un punct de vedere legat de aceste acuzații, dar deocamdată aceasta nu ne-a răspuns.
CITEȘTE ȘI:
O fetiță a fost mușcată de un lup la Grădina zoologică din Sibiu. Cum a fost posibil acest accident