Prima pagină » Actualitate » Sebastian Burduja, contracte de peste un miliard de lei. Finanţare uriașă pentru construcţia unor parcuri solare / PROIECT colosal

Sebastian Burduja, contracte de peste un miliard de lei. Finanţare uriașă pentru construcţia unor parcuri solare / PROIECT colosal

Sebastian Burduja, contracte de peste un miliard de lei. Finanţare uriașă pentru construcţia unor parcuri solare / PROIECT colosal

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a semnat, vineri, încă 55 de contracte de finanţare pentru proiecte de construcţie a unor parcuri solare pentru primării şi instituţii publice, valoarea totală a contractelor semnate depăşind 1 miliard de lei. Mai mult, oficialul a afirmat că, astfel, autorităţile sunt sprijinite să reducă costurile cu utilităţile, să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public.

Programul-cheie pentru fondul pentru modernizare

”Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, 55 de contracte de finanţare aferente apelului finanţat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice”, a transmis, vineri, Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă.

938 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare

Potrivit documentului citat, valoarea totală a contractelor semnate astăzi se ridică la 120,9 milioane de lei, cu o putere totală instalată de 18,45 MW.

“Până în prezent, pe acest apel am semnat 367 de contracte de finanţare pentru construcţia de noi parcuri solare. Beneficiarii direcţi sunt primăriile şi instituţiile publice, dar şi cetăţenii care vor avea un aer mai curat, o energie mai ieftină şi noi investiţii în comunităţile locale. Valoarea totală a contractelor semnate până astăzi se ridică la peste 1 miliard de lei, din care 938 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Numărul aplicanţilor în cadrul apelului este de aproximativ 1.400 de instituţii publice

Ministrul Energiei a mai precizat că investiţiile ajută autorităţile să reducă costurile cu utilităţile, să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public.

Potrivit datelor transmise de reprezentanţii Ministerului Energiei, numărul aplicanţilor în cadrul apelului este de aproximativ 1.400 de instituţii publice, iar echipa ministerului energiei a reuşit să asigure, din Fondul pentru Modernizare, finanţarea pentru toate proiectele eligibile depuse.

Principiul pentru evaluare şi contractare este “primul venit, primul servit” (FIFO), în funcţie de momentul depunerii cererii de finanţare de către fiecare aplicant în parte.

CITIȚI ȘI:

Sebastian Burduja: „Ilie Bolojan ar putea fi propus Premier” + „Partidele s-au decuplat de la problemele reale ale cetățenilor”

România sprijină Moldova în fața provocărilor energetice din această iarnă. Sebastian Burduja: „Suntem în contact permanent”

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și