Șeful Fiscului din Italia și-a anunțat DEMISIA. Acesta spune că politicienii au „demonizat” lupta antifraudă

Șeful Fiscului din Italia și-a anunțat DEMISIA. Acesta spune că politicienii au „demonizat” lupta antifraudă
Publicat: 13/12/2024, 20:03

Șeful agenției fiscale din Italia, Ernesto Maria Ruffini, a anunțat vineri că își dă demisia, plângându-se că politicienii au demonizat lupta împotriva fraudei fiscale.

Ernesto Maria Ruffini conduce Agenția Fiscală a Italiei din 2020 și mai avea încă un an pentru a-și termina mandatul, dar a declarat pentru Corriere della Sera că s-a săturat ca munca sa să fie pusă într-o lumină proastă, arată Reuters.

„Nu am mai văzut până acum ca funcționarii publici să fie catalogați ca făcând parte dintr-o rețea de șantaj sau nu am mai auzit că Agenția ar ține oameni ostatici. Ca și cum lupta împotriva evaziunii ar însemna să fii partizan (politic), ceva de care să îți fie rușine. Personal, am crezut întotdeauna că evaziunea fiscală îi afectează pe cetățenii cinstiți”, a declarat el.

Ruffini nu a făcut referire la persoane anume, dar cuvintele sale au părut îndreptate către premierul Giorgia Meloni și vicepremierul Matteo Salvini, care au acuzat amândoi instituția că prin activitatea sa i-ar afecta pe italienii de rând.

Salvini a spus anul trecut că vrea să elibereze „milioane de italieni care au fost ținuți ostatici de prea mulți ani de către Agenția Fiscală”, în timp ce Meloni a comparat inspecțiile fiscale ale întreprinderilor mici cu șantajul practicat de grupările mafiote.

Nici Meloni, nici Salvini nu au făcut niciun comentariu imediat cu privire la demisia lui Ruffini.

În ultimele zile, susținătorii Guvernului l-au acuzat pe Ruffini că plănuiește să intre în politică, lucru pe care acesta l-a negat vineri.

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Lider de sindicat, despre bugetari: „Un etaj întreg vine la muncă după ora 10:00. Am...
Alexia Eram se răzbună cum știe mai bine. Sărutări pasionale pe stradă cu noul iubit
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
Ce sfaturi a primit o tânără revoltată de salariul de 3.500 de lei: „Voi cum...
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte...
Cum arată apartamentele de 40 de milioane de dolari ale lui Bashar al-Assad de la...
Polonia, în alertă după atacul pe scară largă al Rusiei asupra instalaţiilor energetice din Ucraina....
Ucraineancă stabilită în Brașov, reacție virală despre traiul din România: 'Nu există!'
Mănânci salată de icre din supermarketurile românești? Ireal din ce sunt făcute, de fapt, potrivit...
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au...
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești,...
Ce a apărut la locul tragediei din Ploiești, acolo unde Armando și Mihai și-au găsit...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Este legal să ai două permise de conducere, dacă unul este de rezervă?
Cum se va încheia războiul Rusiei în Ucraina?
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Decizie pentru românii care-și schimbă buletinul. Reguli noi la bancă din ianuarie 2025
Adevărul neștiut despre moartea Ilenei Sărăroiu. Zvonul sinsitru care s-a răspândid în perioada comunistă
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea...
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești,...
Ce dietă o ajută pe Andreea Mantea să se mențină în formă? Vedeta TV a...
Unde locuiește Fuego și ce spun vecinii despre el: "Dacă te întâlnești cu el, vorbește...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă...
Decizie fără precedent la Tokyo! Săptămâna de lucru, redusă la 4 zile