După ce a dominat Naționalele de tineret la tenis de masă, Elena Zaharia se pregătește de Sărbători. Sezonul intern de tenis de masă s-a încheiat cu o competiție spectaculoasă: Campionatul Național de tineret. Elena Zaharia a fost eroina concursului, impunându-se în toate cele trei probe: simplu, dublu și dublu mixt.
Chiar dacă este multiplă campioană europeană la junioare, Elena recunoaște că bucuria cuceririi aurului la naționale rămâne la fel de mare de fiecare dată.
„O medalie de aur e mereu binevenită. Mă bucură, pentru că știu câte ore petrec în sala de antrenament și îmi place mereu să mă bucur de fiecare minge și de fiecare meci”, a spus Elena Zaharia, triplă campioană națională de tineret.
Până va reveni la masa de joc, campioana va petrece timpul pentru a cumpăra cadouri pentru cei dragi. Ea spune că oricât de mult i-ar plăcea la shopping, tot la masa de joc se simte mai în largul ei: „Acolo unde e de cumpărat și shopping cred că tuturor fetelor le place mai mult, dar în sala de tenis mă simt mult mai confortabil. Îmi place și online și în mall. Probez și rochii, dar nu vă imaginați că am multă răbdare”.
Elena nu e star doar în concursurile la care participă. Ea este și sufletul petrecerilor la care participă, iar pentru Revelion are planuri mari.
„Voi cânta, voi dansa cu prietenii și familia de Revelion. Îmi doresc foarte mult să mă simt bine și să mă relaxez de Sărbători”, a declarat Elena Zaharia.
Pentru Elena urmează o scurtă vacanță, pentru că la începutul lunii ianuarie va avea primele partide. Ea va juca întâi în Grecia, acolo unde evoluează la AEK.
Anul viitor e unul extrem de important. Este anul în care se vor organiza, la Cluj, Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori.
Mulți dintre cei care au evoluat la Naționalele de tineret vor face parte din lotul României pentru Mondialele din noiembrie.
Finalul acestui an a adus cu el și un extraordinar loc 4 în Cupa Mondială pentru echipe mixte.
La sala Romsilva din Capitală s-a disputat, în weekend, Campionatul Național de tineret. Iată cine au fost medaliații în toate cele cinci probe.
SIMPLU FEMININ
1 Elena Zaharia – CSM Constanța
2 Adela Struna – CSM Arad
3 Bianca Mei-Roșu – LPS NR Constanța
3 Alesia Sferlea – CSM Arad
SIMPLU MASCULIN
1 Dragoș Bujor – CSA Steaua București
2 Cristian Podar – CS Rapid București
3 Horia Ursuț – CS Rapid București
3 Luca Oprea – CSA Steaua București
DUBLU MIXT
1 Robert Istrate (CSA Steaua București)/Elena Zaharia (CSM Constanța)
2 Matei Dumitrescu (CS Gloria 2018 Bistrița)/Evelyn Ungvari (CSM Bistrița)
3 Dragoș Bujor (CSA Steaua București)/Bianca Mei-Roșu (LPS NR Constanța)
3 Cristian Podar (CS Rapid București)/Alesia Sferlea (CSM Arad)
DUBLU FEMININ
1 Bianca Mei-Roșu (LPS NR Constanța)/Elena Zaharia (CSM Constanța)
2 Andreea Jifcu/Andreea Băiașu (CSA Steaua București)
3 Evelyn Ungvari/Cristina Sîngeorzan (CSM Bistrița)
3 Andrea Teglas/Lorena Dumitru (LPS NR Constanța)
DUBLU MASCULIN
1 Dragoș Bujor/Robert Istrate (CSA Steaua București)
2 Matei Dumitrescu/Mihai Nagy (CS Gloria 2018 Bistrița)
3 Horia Ursuț/Cristian Podar (CS Rapid București)
3 Patrik Anghel/Sebastian Pribeagu (CSS Craiova)
FOTO: FACEBOOK FRTM