ÎCCJ îi ridică fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, controlul judiciar. Decizia nu esteînsă una definitivă. Reamintim că Nelu Tătaru este acuzat de luare de mită, acesta având interdicţia de a-şi exercita profesia. Fostul ministru al Sănătăţii s-a declarat nevinovat şi a spus că nu a condiţionat niciodată actul medical.
„Hotărârea ICCJ de luni 16 decembrie În baza art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 5 Cod procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Tătaru Nelu (…), prin ordonanța din 04.11.2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, în dosarul nr. 13/12/P/2023. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 16 decembrie 2024.”
Procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală, luna trecută, pe Nelu Tătaru, într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită, în calitate de medic, bani şi alimente, sumele variind între 100 şi 500 de lei.
Procurorii DNA au transmis în octombrie Parlamentului României un referat al anchetei aflate în derulare și care îl vizează pe deputatul Nelu Tătaru. Din raport, reiese că acesta ar fi primit șpagă în formă continuată, în perioada pandemiei. Omul nu ar fi refuzat banii, băutura și nici ouăle sau păsările, din partea pacienților.
În vremea pandemiei, potrivit organelor de anchetă, Nelu Tătaru ar fi primit 150 de lei de la un pacient pe care l-a operat, în schimbul eliberării concediului medical al acestuia, după cum relatează ziariștii G4Media.ro.
În perioada la care face referire raportul DNA, Nelu Tătaru era medic al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși-Vaslui. Au fost folosiți patru investigatori sub acoperire care au scos la iveală că Nelu Tătaru ar fi primit mită de 57 de ori; situații filmate și fotografiate de procurorii anticorupție. În funcție de complexitatea situației, medicul Tătaru accepta mita, chiar dacă era însoțită de expresii precum „Nu trebuie!” sau „Stai liniștit/ă!”
De asemenea, Nelu Tătaru a acceptat să elibereze o rețetă medicală, în urma unui consult, contra sumei de 50 de lei și chiar a primit „ouă și o pasăre” de la un aparținător a cărui soție a fost operată de Tătaru. Chiar și consultațiile de după operații ar fi fost plătite cu o sticlă de vodcă sau șampanie.
Dosarul deschis de procurorii anticorupție mai conține și câteva stenograme dintre investigatori și pacienți. S-a solicitat ridicarea imunității parlamentare a deputatului pentru a-i putea fi percheziționat cabinetul parlamentar din Huși.
Potrivit procurorilor anticorupție, Nelu TĂTARU practica medicina în schimbul banilor, băuturii și păsărilor de curte
Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, suspectat de luare de mită
Ludovic Orban despre SCANDALUL cu Nelu Tătaru: „Să-i fie rușine dacă e adevărat!”