Autoritățile italiene au decis să îi acorde președintelui argentinian, Javier Milei, cetățenia italiană, pe baza faptului că acesta ar avea origini italiene, fapt care a stârnit indignare în întreaga țară.
Sora lui Milei, Karina, a primit și ea cetățenia, a informat sâmbătă ANSA, care a spus că cererile au fost accelerate de Roma.
Milei, care are trei bunici italieni care au emigrat în Argentina în 1926, a primit cetățenia datorită principiului „ius sanguinis”, arată CNN.
Sora și consilierul politic al lui Milei, Karina Milei, a primit și ea etățenia italiană în timpul vizitei la Roma. În cadrul acestei vizite, cei doi au participat la convenția politică a partidului „Frații Italiei” al premierului Giorgia Meloni.
Milei a început procesul de obținere a cetățeniei, care poate dura mai mulți ani pentru majoritatea oamenilor, la începutul acestui an, potrivit lui Meloni.
În timp ce frații Milei se califică pentru a deveni cetățeni italieni, ei au obținut acest lucru în contextul în care, în doar câteva săptămâni, alte persoane care utilizează aceeași cale legală ar urma să plătească mult mai mult pentru acest proces. De asemenea, noua legislație din Italia ar urma să le îngreuneze copiilor născuți în Italia din părinți cetățeni procesul de a deveni cetățeni italieni.
Riccardo Magi, un parlamentar din cadrul partidului de opoziție +Europa, a condamnat decizia, numind-o „discriminare intolerabilă” împotriva tinerilor italieni care se confruntă cu ani de birocrație pentru a obține cetățenia.
„Milioane de italieni născuți în Italia, crescuți aici, care au studiat, au lucrat și plătesc taxe în această țară, spre deosebire de președintele Milei, se vor chinui pentru a obține cetățenia”, a spus Magi.
Legea actuală le impune străinilor să locuiască în Italia timp de zece ani înainte de a solicita cetățenia, și chiar și copiii născuți în Italia din părinți străini trebuie să aștepte până când împlinesc 18 ani pentru a aplica.
În timp ce grupuri precum Oxfam Italia au făcut eforturi pentru o reducere a perioadei de așteptare, pentru a se alinia cu alte țări UE, precum Franța și Germania, Guvernul premierului Giorgia Meloni s-a opus ferm acestor schimbări.
Sursa foto: Profimedia