Partidele de coaliție se pregătesc de o nouă ședință. USR, prin vocea deputatului Ionuț Moșteanu, a anunțat că va lua parte la această întâlnire, care va avea loc miercuri, la ora 16.00. Reprezentantul Uniunii Salvați România a declarat că marea curiozitate este legată de cine va fi premier și speră ca la finalul zilei să aibă mai multe răspunsuri.
USR va participa la noua ședință a coaliției în formare, care va avea loc la ora 16.00, la Palatul Victoria. Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al partidului, a declarat că dacă vor vedea din partea partenerilor politici deschidere pentru reforme reale, atunci discuțiile vor putea avansa.
Mergem la partid, la ora 16.00 trebuie să fie o întâlnire la Guvern, în care să mai mai facem nişte paşi. Vom fi acolo. Aseară a fost un document cu nişte măsuri foarte generice, foarte generale, pe care toţi românii le-au văzut în toate campaniile, lucruri despre care politicienii tot vorbesc că ar fi minunat să se întâmple dar care nu s-au întâmplat, de 35 de ani. Noi vrem să vedem nişte lucruri asumate, concret.
Există în continuare o întrebare care nu a primit răspuns şi noi vrem să îl aflăm: „Cine este premierul? „. Este o discuţie care trebuie avută şi vrem să discutăm şi asta, astăzi şi cred că la finalul zilei de astăzi vom avea şi noi şi dvs mai multe răspunsuri. Dacă agreăm tot pachetul şi vedem deschidere şi asumare pentru nişte reforme reale şi nişte termene asumate de toţi partenerii, atunci da, se poate merge înainte, a mai adăugat Moşteanu.
CITEȘTE ȘI: