Emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai” începe joi, 19 decembrie, de la ora 21.30, live pe Gândul.
Invitata zilei este Cristina Demetrescu. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul.
Cristina Demetrescu este una dintre cei mai cunoscuți astrologi din România.Pasiunea pentru zodii și misterele lor a apărut încă din copilărie, iar astăzi, după ani de studiu și practică, a devenit o autoritate în domeniu.
De la o vârstă fragedă, Cristina Demetrescu a fost atrasă de astrologie, iar la 13 ani, când a început să studieze zodiile, a înțeles că acest domeniu urma să-i definească viața. Aceasta și-a descoperit încă de atunci „vibe-ul interior” și a fost fascinată de capacitatea de a înțelege comportamentele celor din jur prin prisma semnelor astrologice.
„La 13 ani am descoperit Zodiacul. Copiam într-un carneţel vocabular tot ce găseam despre zodii. Mai întâi am citit despre mine, apoi despre băieţii pe care îi plăceam. Am început să descopăr un vibe interior, atunci când traduceam comportamentul copiilor prin prisma profilelor definite de semnele astrologice”, povestește Cristina Demetrescu.
În primii ani de studiu, Cristina și-a notat observațiile în jurnale, punând bazele unei cariere ce avea să se materializeze în ani de cercetare și învățare continuă. Încă de la început, astrologia nu a fost doar o pasiune, ci și o cale de înțelegere a lumii și a oamenilor. „Aveam mai multe porecle, dar una dintre ele era Vrăjitoarea”, adaugă ea.