Prima pagină » Știri externe » Conferința anuală de presă a lui Putin / Liderul rus contestă eficiența scutului de la DEVESELU. „Doar în câteva secunde începe separarea focoaselor”

Conferința anuală de presă a lui Putin / Liderul rus contestă eficiența scutului de la DEVESELU. „Doar în câteva secunde începe separarea focoaselor”

Conferința anuală de presă a lui Putin / Liderul rus contestă eficiența scutului de la DEVESELU.

Președintele rus, Vladimir Putin, a criticat sistemul american de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS), inclusiv componentele amplasate în România, în cadrul conferinței sale anuale de presă. Liderul de la Kremlin a catalogat acest sistem drept „costisitor și ineficient”, sugerând că investițiile semnificative făcute de SUA oferă puțin în termeni de securitate reală.

„Din perspectiva contribuabililor americani, întreaga poveste reprezintă cheltuieli semnificative, oferind puțin pentru asigurarea securității țării”, a spus liderul rus.

Putin a detaliat structura sistemului antirachetă american, menționând că acesta include două zone poziționale: una amplasată în România și alta în Polonia.

„Cu toate acestea, sistemul a fost creat pe scară largă: au fost înființate două zone poziționale, una în România și una în Polonia. În ambele locații, sunt în serviciu de luptă 24 de rachete interceptoare, denumite Standard Missile-3 (SM-3). În România, este utilizată varianta SM-3 Block IB, cu o rază de interceptare de 300 km și o altitudine de interceptare între 80 și 250 km. În Polonia, este desfășurat un sistem mai avansat, cu o rază de interceptare de 1.000 km și o altitudine de 500 km”, a explicat președintele Rusiei.

De asemenea, Putin a contestat eficiența sistemului AEGIS în fața armamentului rusesc. El a susținut că, în cazul unei rachete „Oreshnik” lansate de Rusia, timpul de reacție al sistemelor americane este insuficient.

„Oreshnik” este o armă cu rază medie de acțiune, raza medie de acțiune fiind de 1.000-1.500 km, 3.000 km, depășește 5.000 km. Să presupunem că sistemul nostru este amplasat la o distanță de 2.000 km; chiar și rachetele interceptoare situate în Polonia nu ar putea să-l atingă. Se spune că în prima fază a traiectoriei, în timpul accelerației, rachetele sunt foarte vulnerabile.

Însă, în primul rând, nu există sisteme capabile să ajungă acolo, chiar dacă aceste zone poziționale nu ar fi protejate; desigur, ele sunt protejate. Nimic nu ajunge până acolo. Nu există astfel de sisteme care să poată atinge acea distanță. În al doilea rând, pentru a ajunge la o asemenea distanță este nevoie de timp, iar în câteva secunde începe separarea focoaselor, și atunci este prea târziu. Așadar, nu există nicio șansă de a doborî aceste rachete”, a mai spus președintele Rusiei.

„Rusia are dreptul de a folosi arme nucleare atunci când țările amenință Moscova”

Vladimir Putin a aprobat luna trecută modificări semnificative ale doctrinei militare, care definesc noile condiții în care țara ar putea recurge la utilizarea arsenalului său nuclear. Conform noilor prevederi, un atac asupra Rusiei din partea unui stat non-nuclear, dar susținut de o putere nucleară, va fi considerat un atac comun asupra Federației Ruse.

Liderul rus a fost întrebat în conferința de presă dacă „mesajul a fost primit din Occident”.

„Nu știu, ar trebui să-i întrebați pe ei”, a spus Putin.

Putin a provocat Occidentul la un duel

Președintele Rusiei a provocat Occidentul la un duel, în cazul în care acesta are îndoieli cu privire la eficiența sistemului „Oreshnik”. El a sugerat ca Occidentul să aleagă un obiectiv în Kiev, să concentreze acolo forțele de apărare antiaeriană și să încerce să intercepteze lovitura.

„Să ne propună ei (experții occidentali n.r.) și să le propună celor din Occident și din SUA, care îi plătesc pentru analizele lor, să realizăm un astfel de experiment tehnologic, un duel high-tech al secolului XXI. Să stabilească un obiectiv pentru atac, să spunem, în Kiev. Să-și concentreze acolo toate forțele lor de apărare antiaeriană și antirachetă. Iar noi vom lansa un atac cu „Oreshnik” asupra acelui obiectiv. Și vom vedea ce se întâmplă. Noi suntem pregătiți pentru un astfel de experiment”, a declarat el.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Racheta ORESHNIK nu este decisivă în Ucraina, dar e o provocare pentru NATO: „Patriot și SAMP/T nu sunt optimizate pentru acest tip de amenințare”

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și