Prima pagină » Alegeri prezidențiale 2024 » Nicușor Dan: „Cu PSD-ul eu am fost un adversar politic. Însă lucrurile s-au schimbat RADICAL în România”

Nicușor Dan: „Cu PSD-ul eu am fost un adversar politic. Însă lucrurile s-au schimbat RADICAL în România”

Nicușor Dan reafirmă că a fost dintotdeauna un adversar constant al PSD. Dar, în contextul politic actual, social-democrații sunt, totuși, un partid pro-european, care nu pune în discuție problema apartenenței la NATO sau Uniunea Europeană. În concluzie, un partid abordabil.

S-au schimbat multe în România, în opinia mea. Bun, evident, cu PSD-ul eu am fost un adversar politic. Am criticat atât mandatul lui Sorin Oprescu, cât și mandatul Gabrielei Firea. Niciodată nu am fost însă violent sau nu am atacat nemotivat, n-am atacat la persoană, subliniază Nicușor Dan la TVR Info.

„Am o relație personală bună cu multă lume din PSD”

Am o relație personală bună cu multă lume din PSD, însă lucrurile s-au schimbat radical. S-a schimbat radical România. Adică înainte, dacă ne uităm, ne întoarcem doar șase luni, și ne uităm la alegerile europarlamentare, nu se punea în discuție ajungerea la puterea unui om sau a unui partid care să pună în discuție apartenența noastră la NATO, motivează candidatul independent.

Și atunci lucrurile erau într-un joc politic cu care ne obișnuisem. Acum, însă cu privire la alegerile prezidențiale, vedem că am avut niște partide antioccidentale care s-au apropiat de 40%, am avut primul tur câștigat de un candidat care a spus cu subiect și predicat că România nu trebuie să fie NATO.

Independent până la capăt

În  legătură cu faptul că și-a  depus candidatura la Cotroceni fără consultări prealabile, primarul Capitalei ține să pecizeze că nu datorează nimic, nimănui.

Eu am candidat independent în 2020 la Primăria Capitalei. Am fost susținut atunci de PNL și USR PLUS. Am fost un primar independent timp de 4 ani, în sensul că nu am fost în niciunul din partidele politice.

Cu toate astea sau în mod firesc, ca primar, am dialogat, și am dialogat foarte bine cu partidele care m-au susținut în Consiliul General, PNL, USR, PMP. Independent nu înseamnă altceva decât că nu ești într-un partid politic. Foarte simplu, și cetățenii m-au ales.

Aprecieri pentru Elena Lasconi

Bucureștenii m-au ales în aceeași calitate și în alegerile de acum șase luni. În rest, în ceea ce o privește pe doamna Lasconi, apreciez candidatura, adică toată campania pe care a făcut-o, pentru că n-a fost ușo  ce a făcut, a plecat de la un rezultat foarte slab pe care partidul l-a obținut la locale și europarlamentare și a fost, a avut o campanie curajoasă, recunoaște Nicușor.

Bun, nu cred că am vreo obligație, da, a fost un gest de politețe de a anunța după ce? Deci, s-au anulat alegerile vineri, 6 decembrie. Deja în acea zi niște persoane mi-au pronunțat numele. Deja în acea zi, niște posturi de televiziune m-au întrebat dacă în noul context e o opțiune pentru mine trebuia să dau un răspuns. A fost un gest de politețe, de a transmite înainte de a face acest anunț, de a transmite opțiunea mea partidelor pro-occidentale, nu cred că datorez nimănui, nimic, reamintește Nicușor Dan.

Citiți și: Nicuşor Dan: „VOTANȚII PSD sunt oameni raţionali, deoarece nu au votat un partid care pune în discuţie apartenenţa noastră la NATO”

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și