Israelul a raportat, sâmbătă dimineața, 21 decembrie, că un „proiectil” tras din Yemen a lovit teritoriul său în apropiere de Tel Aviv, făcând şase răniţi, relatează AFP.
„În urma sirenelor care au sunat în centrul Israelului, a fost identificat un proiectil lansat din Yemen, dar încercările de interceptare au fost fără succes”, a indicat armata israeliană pe Telegram.
Serviciile de urgenţă au anunţat 14 răniţi. Poliţia a informat despre pagube cauzate locuinţelor.
Potrivit presei israeliene, proiectilul a căzut în oraşul Bnei Brak, la est de Tel Aviv.
Acest anunţ intervine la două zile după bombardamente israeliene împotriva unor porturi şi infrastructurii energetice a rebelilor houthi din Yemen.
De la începutul războiului din Fâșia Gaza, declanşat pe 7 octombrie 2023, Houthi a lansat numeroase atacuri împotriva Israelului, anunțând că acţionează în solidaritate cu poporul palestinian.
Majoritatea atacurilor Houthi în direcţia Israelului au fost contracarate ori au cauzat doar pagube materiale, dar în iulie, moartea unui civil israelian ucis la Tel Aviv în urma exploziei unei drone trimise din Yemen a determinat un raid aerian de represalii asupra Hodeidah, făcând şase morţi şi importante pagube materiale.
Insurgenţii, care controlează mari zone din Yemen, atacă în mod regulat şi navele din Marea Roşie şi Golful Aden care, în opinia lor, au legătură cu Israelul, Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit.
Rebelii houthi fac parte din ceea ce Iranul numeşte „Axa Rezistenţei”, care reuneşte şi alte mişcări ostile Israelului, cum ar fi Hamas, grupuri irakiene şi Hezbollah.
Atacurile aeriene israeliene au ucis, vineri, cel puțin 25 de palestinieni în Fâșia Gaza, potrivit surselor medicale citate de Reuters. Printre victime se numără opt persoane aflate într-un apartament din tabăra de refugiați Nuseirat și alte 10 în orașul Jabalia.
Conflictul între Israel și gruparea Hamas continuă de peste un an, fără ca mediatorii din Qatar și Egipt să fi reușit să obțină un armistițiu. Surse apropiate negocierilor au declarat pentru Reuters că, deși unele diferențe între părțile implicate au fost soluționate, mai persistă puncte importante de dezacord.
Autoritățile din Gaza susțin că atacurile israeliene au provocat moartea a peste 45.000 de palestinieni și au strămutat majoritatea populației de 2,3 milioane de locuitori. Mare parte din enclava de coastă se află în ruine.