Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în timpul vacanței parlamentare.
Conform prevederilor legii, Executivul va avea dreptul să emită ordonanțe începând de la intrarea în vigoare a acesteia, însă nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2024, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară din 2025. Acest drept se aplică exclusiv în domeniile care nu fac obiectul legilor organice.
Domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanțe sunt următoarele:
FINANŢE ŞI ECONOMIE:
- modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
- modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
- modificarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi a unor măsuri în domeniul jocurilor de noroc;
- modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare; completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aprobată cu completări prin Legea nr. 360/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
DEZVOLTARE, LUCRĂRI PUBLICE ŞI ADMINISTRAŢIE:
- modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice;
- măsuri în domeniul urbanismului şi construcţiilor;
- modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
AGRICULTURĂ:
- modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul agriculturii.
MUNCĂ ŞI SOLIDARITATE SOCIALĂ:
- reglementarea unor măsuri în domeniul muncii şi protecţiei sociale.
DIGITALIZARE:
- măsuri în domeniul transformării digitale şi modificarea şi completarea unor acte normative.
SĂNĂTATE:
- modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;
- modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a altor acte normative din domeniul sănătăţii;
- modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
AFACERI INTERNE:
- modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
TRANSPORTURI ŞI INFRASTRUCTURĂ:
- modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2012 privind implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru realizarea interfeţelor cu alte moduri de transport, aprobată prin Legea nr. 221/2012;
- modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului rutier.
INVESTIŢII ŞI PROIECTE EUROPENE:
- reglementări privind gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României;
- reglementări privind gestionarea fondurilor europene alocate României prin Fondul social pentru climă;
- instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene aferente politicii de coeziune şi modificarea şi completarea unor acte normative.
CULTURĂ:
- modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 245/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
MEDIU:
- reglementări pentru optimizarea implementării sistemului de garanţie-returnare a ambalajelor nereutilizabile.
Sursa foto: Mediafax/Andreea Alexandru
CITEȘTE ȘI:
PRIMA ședință a Cabinetului Ciolacu 2. „Ştim ce avem de făcut şi, mai ales, ştim ce greşeli nu mai trebuie să repetăm”
Klaus Iohannis trasează OBIECTIVELE Cabinetului Ciolacu 2: construcția bugetului și calendarul prezidențialelor. „Oamenii așteaptă soluții”
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ...
vezi toate
articolele