„Felicitări doamnei Președinte Maia Sandu, care astăzi a depus jurământul de învestire pentru cel de-al doilea mandat la conducerea Republicii Moldova.”, este mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis pe rețeaua X pentru omologul său din Republica Moldova.
România și Republica Moldova vor continua să lucreze pentru bunăstare, stabilitate, valori europene, reziliență și democrație, se mai arată în mesajul șefului statului.
Maia Sandu a depus marţi jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Republicii din Chişinău.
Şedinţa solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova şi Curţii Constituţionale a fost deschisă de speakerul (preşedintele Parlamentului) Igor Grosu. După intonarea imnului de stat, preşedintele Curţii Constituţionale, Domnica Manole, a citit hotărârea cu privire la validarea alegerilor. Ulterior, Maia Sandu, cu mâna pe Constituţie, a depus jurământul.
Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei, a declarat Maia Sandu.