Prima pagină » Știri externe » Cel mai mare parc tematic de GHEAȚĂ din lume s-a deschis în China. Principalele atracții pentru turiști

Cel mai mare parc tematic de GHEAȚĂ din lume s-a deschis în China. Principalele atracții pentru turiști

Cel mai mare parc tematic de gheață din lume a fost inaugurat oficial pe 21 decembrie, marcând a 26-a ediție a Festivalului Lumii de Gheață și Zăpadă din Harbin, și e situat în capitala provinciei Heilongjiang din nord-estul Chinei. Evenimentul anual atrage mii de vizitatori din întreaga lume, prin spectacolul impresionant cu sculpturi din gheață și zăpadă.

Parcul tematic din acest sezon are tema „Visul Iernii, Dragoste în Asia” și impresionează prin dimensiunile sale colosale. Acesta este construit din 300.000 de metri cubi de gheață și zăpadă, cu o suprafață totală de un milion de metri pătrați, ce depășește cu mult dimensiunea celui de anul trecut (800.000 mp), devenind cel mai mare din istoria celor 26 de ediții ale sale, arată știripesurse.ro.

Fiecare dintre cele nouă zone principale recreează peisaje emblematice din 42 de țări și trei regiuni membre ale Consiliului Olimpic al Asiei (OCA). În centrul parcului se înalță un turn impresionant, marcat de coloane gigantice de gheață, simbolizând emblema oficială a OCA.

Vizitatorii pot se bucure de Super Toboganul de Gheață, care are acum 24 de pârtii, și o zonă de așteptare încălzită de 300 de metri. Timp de un an, și românii pot vizita China fără viză.

Cât costă un bilet

Dar parcul oferă nu numai peisajele impresionante, ci și spectacole fantastice, proiecte de realitate virtuală și un muzeu imersiv de artă digitală, aducând noi experiențe captivante pentru vizitatori din China și din întreaga lume.

„Discoteca de Zăpadă” este unul dintre cele mai populare evenimente, care a atras mii de turiști anul trecut, va fi reluat și în acest sezon pe „Scena Viselor” din parc.

Biletele de acces au un preț rezonabil având în vedere experiența de neuitat: doar 328 de yuani (aproximativ 45,6 dolari). Alte parcuri de distracție de renume mondial, cum ar fi Disneyland Paris sau Universal Studios din Orlando, au bilete mult mai scumpe, ajungând la 60-110 dolari sau chiar 110 dolari. Parcul oferă bilete la preț redus și intrare gratuită pentru anumite categorii de vizitatori.

Harbin va găzdui în 2025 Jocurile Asiatice de Iarnă, un eveniment internațional important care va marca prima mare competiție de gheață și zăpadă organizată de China după Jocurile Olimpice de Iarnă din Beijing din 2022, arată sursa citată.

Citește și:

Elveția și Uniunea Europeană au ajuns la un acord de consolidare a relațiilor COMERCIALE bilaterale

„Moș Crăciun pentru Toți”. Fundația GÂNDUL MEDIA NETWORK, campanie umanitară: „Sărbătoarea Crăciunului înseamnă grijă pentru aproapele tău”

 

 

Citește și