Cel mai nou film al actriței Pamela Anderson ajunge în cinematografe, în acest weekend. Pelicula „The Last Showgirl” spune povestea unei dansatoare aflate înaintea ultimului spectacol din carieră, informează Știrile Pro TV.
La cei 57 de ani ai săi, ea joacă rolul lui Shelly, o dansatoare din Las Vegas, Shelly care e vedeta unui spectacol de cabaret care și-a trăit zilele de glorie. În film mai apare și Jamie Lee Curtis, o altă veterană a marelui ecran.
Pamela Anderson a primit aplauze la scenă deschisă la Festivalul de la Toronto, anul trecut, dar și o nominalizare la Globurile de Aur pentru rolul său.
FOTO – Captură video