Prima pagină » Actualitate » Administrația Trump, ”EXAMEN complet” la Harvard. Universitatea, lăsată fără nouă miliarde de dolari din subvenţiile federale

Administrația Trump, ”EXAMEN complet” la Harvard. Universitatea, lăsată fără nouă miliarde de dolari din subvenţiile federale

Administrația Trump, ”EXAMEN complet” la Harvard. Universitatea, lăsată fără nouă miliarde de dolari din subvenţiile federale

Administraţia americană a lui Donald Trump a anunţat că vrea să priveze prestigioasa Universitate Harvard de subvenţii federale în valoare de aproximativ nouă miliarde de dolari, în urma unui ”examen complet.” Mai mult, ca și în cazul Universității Columbia au fost aduse acuzații cu privire la faptul că lasă ”antisemitismul” să prospere în campusul său.

„Universitatea trebuie să facă mult mai mult pentru a avea privilegiul de a păstra bani”

”Harvard poate repara toate aceste greşeli în campusul său dedicat excelenţei academice şi căutării adevărului”, subliniază ea, evocând în treacăt Universitatea din Massachusetts drept un ”simbol al visului american.”

”În pofida faptului că măsuri recente adoptate de Harvard pentru a strangula antisemitismul instituţionalizat sunt binevenite, Universitatea trebuie să facă mult mai mult pentru a avea privilegiul de a păstra bani câştigaţi cu greu de către contribuabili”, a anunţat Guvernul luni, într-un comunicat comun al mai multor agenţii federale şi departamente, inclusiv Departamentul Educaţiei, transmite AFP, citat de News.ro.

Administraţia Trump dă asigurări că va proceda la un ”examen complet” al contractelor în valoare de 255,6 milioane de dolari pe care Guvernul federal le are cu Harvard şi al unor ”subvenţii plurianuale (în valoare de) peste 8,7 miliarde de dolari.”

„I-a pus reputaţia în mare pericol”

”Acest examen face parte din eforturile Guvernului ”de luptă împotrivă antisemitismului”, subliniază în comunicat administraţia, în contextul în care Donald Trump s-a landat într-o ”cruciadă” împotriva manifestanţilor propalestinieni în campusurile marilor universităţi.

”Incapacitatea Harvard de a proteja studenţii din campus de discriminarea antisemită, promovând în acelaşi timp ideologii clivante în detrimentul libertăţii cercetării, i-a pus reputaţia în mare pericol”, acuză într-un comunicat secretara Educaţiei Linda McMahon.

”Nu vom ezita să acţionăm dacă Harvard eşuează să răspundă cererilor Guvernului”

După întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, Guvernul ţinteşte marile universităţi americane, teatrul de un an, în diverse grade, a unei mişcări studenţeşti împotriva războiului purtat de către Israel în Fâşia Gaza.

El a tăiat, din acelaşi motiv, subvenţii federale în valoare de 400 de milioane de dolari altei universităţi prestigioase – Columbia, din New York -, care a angajat în ultimele zile reforme drastice cerute de administraţia Trump, într-o încerare de a recupera aceste fonduri.

”Acţiunile angajate azi (luni) de către Task Force au loc după un examen similar, care se află în continuare în desfăşurare, la Universitatea Columbia”,anunţă administraţia în acest comunicat.

 

Sursă foto: Gândul

 

CITIȚI ȘI:

Profesor la Harvard: Unul dintre cei mai buni studenți pe care l-am avut a fost un puști din România

Harvard: Economia României este a 19-a cea mai complexă și mai sofisticată din lume

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și