Â
Drumul care face legătura între Sinaia și Cota 1.400, închis vineri de către Primăria Sinaia pe motiv că șoferii care urcă pe el își pun viața în pericol și poluează, a fost redeschis, după ce șoferii care au vrut să urce spre cotă au făcut scandal, iar cabanierii au reclamat că-și pierd clienții.
Șoferii care au încercat să urce, vineri, pe drumul dintre Sinaia și Cota 1.400 și care au aflat că drumul a fost închis s-au luat la ceartă cu polițiștii comunitari, postați la intrarea pe șosea, al căror rol era să anunțe că accesul autovehiculelor a fost interzis. Conducătorii auto și-au exprimat nemulțumirea că, în condițiile în care, spun ei, drumul este practicabil, ei sunt nevoiți să-și lase mașinile în stațiune și să urce până la Cota 1.400 cu telegondola, inaugurată recent de Primărie.
Șoferii acuză administrația din localitate că, prin decizia de a închide drumul către Cota 1.400, vrea să facă rentabilă investiția de aproape opt milioane de euro, făcută din bani publici pentru construirea telegondolei.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro