Câteva zeci de persoane decedate din cauza temperaturilor scăzute din ultima lună, în Capitală, au fost înregistrate la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", a declarat, luni, directorul general al instituției, profesorul Dan Dermengiu.
Acesta a precizat că, în perioada 10 decembrie 2007 – 7 ianuarie 2008, au fost înregistrate 38 de cazuri de deces prin refrigerare și 58 de morți subite. La cel puțin o treime dintre cazurile de morți subite, frigul a avut un rol important în provocarea decesului.
Majoritatea celor decedați sunt cazuri sociale, cu vârsta de peste 40 de ani, a adăugat directorul general. Potrivit acestuia, în același interval au fost înregistrate și 11 cazuri de decese prin intoxicație cu monoxid de carbon.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro