Soția lui Mircea Geoană a obținut, în 2007, din dividendele de la firma Top Cont SRL, suma de 100.000 de lei, în timp ce președintele PSD a încasat doar salariul de senator, în valoare de 53.433 de lei, aceasta fiind cea mai importantă modificare în noua declarație de avere a acestuia. De asemenea, Mihaela Geoană, a câștigat de la Fundația "Renașterea", unde ocupă funcția de director, suma de 23.000 de lei.
Liderul PSD și-a deschis în 2007 două conturi curente la Unicredit Țiriac, unul în valoare de 299 de lei, iar celălalt în valoare de 1.010 euro. Acesta deține și alte cinci conturi și depozite bancare, dintre care trei sunt deschise în România, la BCR, în valoare de 82.00 lei, la CEC, în valoare de 11.664 lei și la Unicredit, în valoare de 9.977 USD. Pe numele lui Mircea Geoană mai sunt deschise două conturi în Statele Unite ale Americii, un depozit bancar la Citibank USA, în valoare de 89.400 USD și un fond de investiții, la Morgan Stanley USA, în valoare de 117.517 USD.
În declarația de avere actualizată a liderului PSD mai sunt menționate obiecte de artă și bijuterii, dobândite în perioada 1985-2007, a căror valoare se ridică la 7.000 de euro, precum și obiecte de cult, din aceeași perioadă, în valoare de 3.000 de euro. La capitolul autoturisme, Mircea Geoană este proprietarul unui autoturism Volkswagen fabricat în 2001. Președintele PSD mai are trecut în declarația de avere o cotă parte de 50% dintr-un apartament, pe numele soției, în Str. Uruguay nr.6 din Capitală, dobândit prin donație de la o rudă de gradul I, în anul 1988, și un teren de 1.000 mp, în comuna Corbeanca, cumpărat îm anul 2001, aflat tot pe numele Mihaelei Geoană, și a cărui valoare impozabilă este de 56 de lei.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro