Autovehiculele înmatriculate în Transnistria pot traversa frontiera cu Ucraina și după data de 1 ianuarie, deoarece interdicția impusă de autoritățile de la Chișinău nu a intrat încă în vigoare, conform unor surse din Guvernul moldovean, citate de BBC România în pagina electronică.
Un proiect de lege adoptat de Guvernul Republicii Moldova în noiembrie 2007 prevedea ca mijloacele de transport cu acte și numere de înmatriculare transnistrene nu vor mai putea traversa frontiera cu Ucraina de la 1 ianuarie 2008 și nu vor mai putea circula pe șoselele moldovene începând din ianuarie 2009. Proiectul, criticat de autoritățile de la Tiraspol, nu a fost supus însă tuturor procedurilor de examinare și adoptare, precizează BBC. Ministrul Dezvoltării Informaționale, Vladimir Malojen, declarase după aprobarea proiectului de lege că noile reguli vor fi aplicate pe întreg teritoriul țării, indiferent dacă proprietarii autovehiculelor locuiesc în partea stângă sau dreaptă a Nistrului. El a precizat că, timp de jumătate de an, proprietarii autovehiculelor cu numere de înmatriculare transnistrene urmau să aibă posibilitatea de a perfecta actele necesare.
Președintele Sovietului Suprem al autoproclamatei Republici Moldovenești Transnistrene, Evgheni Sevciuk, a declarat recent într-o conferință de presă că Ucraina nu intenționează să modifice regimul de admitere pe teritoriul său a automobilelor înmatriculate în Transnistria, decizie calificată de acesta drept "corectă și pragmatică". Sevciuk a declarat că Legea Bugetului Transnistriei pentru 2008 prevede anumite mecanisme de descurajare a persoanelor care, nefiind rezidenți ai regiunii, preferă din rațiuni financiare să își înmatriculeze automobilele pe teritoriul transnistrean. Potrivit datelor oficiale, procedurile de reînregistrare ar fi trebuit să fie urmate de circa 200.000 de proprietari de autovehicule.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro