Patru persoane care furau țevi dintr-o magistrală petrolieră în conservare, aparținând societății Petrom, au fost prinși de jandarmi dâmbovițeni, joi seară, în localitatea Comișani.
Cei patru bărbați încercau să fure 20 de metri liniari din conducta lungă de trei kilometri, pentru a vinde fierul la centre de colectare. Hoții au venit pregătiți, cu lopeți, târnacoape și două căruțe pentru a transporta țevile furate. Ei nu au opus rezistență în momentul reținerii.
Bărbaților le-au fost întocmite dosare penale pentru furt, ei fiind cercetați în stare de libertate pentru această infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la trei la 15 ani.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro