Starea regizorului Sergiu Nicolăescu este stabilă, mult ameliorată față de zilele precedente, dar rămâne internat în secția de terapie intensivă, întrucât poate fi monitorizat mai bine decât în rezervă, a declarat azi Valentin Calu, purtător de cuvânt la Spitalul Elias.
"Din punct de vedere neurologic și cognitiv, regizorul este mult mai bine decât zilele precedente. Este conștient, prezent în discuții. Luni dimineța va fi reevaluat de o comisie din care fac parte mai mulți medici, neurologi, neurochirurgi, asistenta șefă și conducerea spitalului", a adăugat Valentin Calu.
Potrivit purtătorului de cuvânt, Nicolaescu este bine din punct de vedere cardiologic și respirator.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro