România se află pe poziția a șasea în UE în funcție de rata inflației anuale, care a atins în decembrie nivelul de 6,7%, după cel de 6,8% raportat cu o lună înainte, cele mai ridicate valori fiind consemnate în țările baltice, Ungaria și Bulgaria, potrivit biroului de statistică Eurostat. Datele publicate miercuri de biroul european de statistică arată, pentru luna decembrie, o creștere a prețurilor de consum din România de 0,6%, comparativ cu luna precedentă.
La nivelul UE, cea mai ridicată inflație anuală a fost consemnată în Letonia – 14%, urmată Bulgaria -11,6% , Estonia – 9,7%, Lituania – 8,2% și Ungaria – 7,4%. Olanda a înregistrat cel mai redus nivel al inflației anuale, respectiv de 1,6%, urmată de Finlanda și Norvegia, cu 1,9%. Inflația anuală din zona euro s-a menținut în decembrie la același nivel ca în luna precedentă, de 3,1%. Acest indicator s-a situat în aceeași perioadă a anului 2006 la nivelul de 1,9%.
La nivelul Uniunii Europene, inflația anuală s-a accelerat în decembrie la 3,2%, de la 3,1% în noiembrie, în timp prețurile au crescut 0,4% față de luna anterioară a 2007. Acest indicator a fost de 2,2% în luna decembrie a anului 2006.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro