Â
Autoritățile ruse au anunțat, joi, că motivul pentru care jurnalista Natalia Morari, din Republica Moldova, a fost expulzată în decembrie este că aceasta reprezenta un risc pentru securitatea națională și i-a fost interzisă revenirea pe teritoriul Rusiei, relatează Reuters.
Morari, cetățean moldovean care lucra la Moscova și care urma să obțină cetățenia rusă în aprilie, a fost expulzată luna trecută, la revenirea în capitala rusă dintr-o delegație în Israel.
Natalia Morari, care lucra pentru revista rusească The New Times, a declarat că ambasada rusă i-a dat joi o scrisoare prin care i se interzice intrarea în Rusia, în baza articolului 27, punctul 1, dintr-o lege din 1996. Scrisoarea nu a oferit alte detalii.
Legea respectivă afirmă că intrarea în Rusia este interzisă pentru a garanta "securitatea statului sau pentru a proteja ordinea publică ori sănătatea poporului".
Ghenadi Biriukov, șeful secției consulare a ambasadei ruse de la Chișinău, a confirmat textul scrisorii.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro